Caută
Close this search box.

Partidul Social Democrat afirmă că miniştrii ar putea fura din banii de coronavirus

titus corlăţean

Conducerea PSD l-a trimis pe Titus Corlăţean să citească un comunicat, în care îşi exprima poziţia faţă de măsurile prevăzute în decretul privind instaurarea stării de urgenţă. Corlăţean a afirmat, la începutul declaraţiei, că preşedintele Iohannis a preluat ideile pesediste privind unele măsuri legate de starea de urgenţă.

„Constatăm că preşedintele a apreciat un număr de măsuri propuse anterior de PSD şi le-a preluat în decret. (…) Plafonarea preţului la utilităţi, avută în vedere anterior de PSD şi preluată de Preşedinţie, este mai mult decât necesară în condiţiile actuale”, a declarat Corlăţean.

Corlăţean a sugerat apoi că Guvernul ar putea face afaceri ilegale, profitând de situaţia de urgenţă.

„Cerem ca măsurile de sprijin pentru firme să fie făcute transparent, şi nu pe criterii clientelare, iar achiziţiile directe să fie publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, atât lista firmelor, cât şi contractele pentru achiziţiile directe.

Vom fi foarte atenţi ca restrângerile de drepturi şi libertăţi fundamentale să nu depăşească limitele date de situaţia actuală. Accesul oamenilor la informaţii reale nu este negociabil de PSD”, a mai spus Corlăţean.

Cu două ore înainte ca preşedintele Iohannis să citească decretul, Corlăţean a împrăştiat informaţii mincinoase despre conţinutul acestuia.

„PSD va reacţiona politic şi parlamentar ferm la orice tentaţie de abuz care ar putea afecta exerciţiul unor drepturi fundamentale sau care va îmbraca forma unor interese de grup economice. De aceea, solicităm Preşedinţiei şi Guvernului că măsurile excepţionale inscriese în conţinutul decretului prezidenţial să corespundă integral şi strict exigentelor constituţionale şi legale, să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu şi să aibă caracter temporar.

La nivelul Parlamentului, solicitata încuviinţare a stării de urgenţă va presupune o examinare prealabilă atentă, dar şi o exigenţă de asigurare ulterioară a angajării responsabilităţii guvernamentale şi preşedinţiale.

Luăm în considerare ca încuviinţarea să includă o solicitare către Curtea de Conturi şi Avocatului Poporului, pentru a analiza măsurile luate.

Nu vom accepta măsuri excesive şi abuzive, dincolo de ceea ce se impune. Vom fi extrem de atenţi de exemplu ca eventualele tentaţii de a impune cenzură presei româneşti, care eventual ar putea să semnaleze public adoptarea şi gestionarea abuzivă a unor măsuri de către Guvern, astfel de tentaţii să nu se regăsească şi nu pot fi acceptate în conţinutul decretului prezidenţial. Ar putea fi, de asemenea, alte măsuri cu conţinut economic care se ascundă posibile tunuri economice sau măsuri care să îmbrace haina stării de urgenţă, dar care de fapt să ţină de gestionarea normală de către Guvern a situaţiei socio-economice. Vom fi extrem de atenţi, pentru că anumite acţiuni guvernamentale anterioare ridică serioase semne de întrebare”, a anunţat Corlăţean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri