Caută
Close this search box.

Redeschiderea teraselor de la 1 iunie: Care sunt principalele măsuri publicate în Monitorul Oficial

Terasele se vor redeschide de la 1 iunie, iar normele care trebuie respectate la redeschiderea au fost publicate în Monitorul Oficial vineri seara.

Normele publicate în Monitorul Oficial prevăd:

  • nu se va permite accesul clienţilor cu simptome respiratorii,
  • la o masă vor putea sta maxim patru persoane, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii,
  • nu se vor transfera meniuri, solniţe sau alte obiecte de la o masă la alta,
  • toate acestea se vor dezinfectata după plecarea clienţilor de la o masă.
  • personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi.
  • trebuie reorganizate circuitele de producţie şi livrare, unde este cazul, trebuie monitorizată starea de sănătate a angajaţilor,
  • trebuie să existe unui registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca în cazul apariţiei unei îmbolnăviri să poată fi făcută ancheta epidemiologică.
  • trebuie luate măsuri de respectare a distanţei între angajaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie (reducerea numărului de angajaţi şi lucrul în ture, folosirea de echipament de protecţie).
  • curăţenia şi dezinfectarea cu produse biocide a spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor trebuie făcute mai frecvent.
  • la intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri