Singura facultate de la universitatea București unde în acest an se va da examen va fi Facultatea de Drept, iar la celelalte admiterea va fi în baza mediei și a unor note obținute la bacalaureat la diferite discipline, în funcție de specificul facultății, a declarat rectorul Universității București, Marian Preda, la întâlnirile HotNews. ro #deladistanță. O situație similară va fi și la Universitatea de Vest din Timișoara, unde în această vară se va da examen doar la facultățile vocaționale – Arte și Muzică.

Cum va fi admiterea în acest an la Universitatea București

La toate facultățile Universității București, cu excepția Facultății de Drept, admiterea va fi în acest an fără examen.

Admiterea sa va face în baza mediei și a unor note de la bacalaureat, care vor conta în ponderi diferite.
„E o noutate. Cu greu, colegii noștri au acceptat să se adapteze la această situație. (…) Sunt facultățile care au tradițional examen de admitere și care acum vor lua în calcul note sau medii la bacalaureat. Încă se mai discută la unele facultăți despre a lua în calcul și medii de pe parcursul anilor de studii, pentru că acum este un ordin al ministrului Educației care ne permite să luăm în calcul și mediile din timpul liceului”, a declarat rectorul Universității București, Marian Preda, la la întâlnireile HotNews. ro #deladistanță.
Astfel, la Matematică-Informatică, Limbi străine, Psihologie, Jurnalism, unde erau examene scrise, acum se va merge pe note sau medii obținute la bacalaureat.
„Se pot alege combinații de note, spre exemplu nota de la o materie din liceu și nota la bacalaureat, aceste detalii nu s-au stabilit încă”, a mai spus profesorul Marian Preda.
El a explicat argumentele pentru care Facultatea de Drept este singura la care se va da examen în acest an.

„Nu puteam să prejudiciem elevi care s-au pregătit ani de zile pentru Facultatea de Drept și să-i punem pe picior de egalitate cu elevi care nu s-au pregătit pentru Drept și care s-au pregătit doar pentru bacalaureat. La Drept, examenul de admitere va fi organizat cu măsuri de siguranță, cu distanțare, probabil cu de 3-4 ori mai multe săli”, a spus Marian Preda.

Rectorul Universității București a precizat că examenul pentru Facultatea de Drept a Universității București este programat pentru 22 iulie.

Toată procedura de înscriere la facultățile Universității București va avea loc online.

Nici la facultățile Universității de Vest Timișoara nu se mai dă examen de admitere

O situație similară va fi și la Universitatea de Vest din Timișoara, unde în acestă vară se va da examen doar la facultățile vocaționale – Arte și Muzică, a declarat rectorul universității, Marilen Pirtea, invitat la întâlnirile HotNews. ro #deladistanță.
„Vom lua în calcul doar bacalaureatul la toate facultățile, în diverse forme și cu diferite ponderi, funcție de note la disciplinele de bacalaureat, de la facultate la facultate. Candidații nu vor fi obligați să vină la facultate decât la 1 octombrie.
Acestă formă nu este una ideală, preferăm evident examenele clasice. De exemplu, la Facultatea de Matematică-Informatică un absolvent de liceu va fi admis în baza mediei de la bacalaureat – cu o pondere de 30% și a notei obținute la matematică la bacalaureat – cu o pondere de 70%”, a spus rectorul Universității de Vest.
În cadrul Universității de Vest Timișoara, admiterea va fi în baza examenului doar la facultățile vocaționale – Muzică și Arte.

După primul semestru, toate facultățile vor face clasificarea – cu taxă și fără taxă. Până acum, clasificarea se făcea la finalul anului, acum se va face la finalul primul semestru a precizat rectorul Marilen Pirtea.

Potrivit acestuia, înscrierile la admitere se vor putea face online, iar candidații se vor putea înscrie de marțea viitoare.

„Am optat pentru varianta online, săptămâna viitoare lansăm site-ul online , unde de marți se pot înscrie potențialii candidați și unde își pot încărca documentele. Ultimul document care trebuie încărcat este diploma de bacalaureat. Toată înscrierea se face online”, a explicat rectorul.

Cum va fi admiterea la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca nu s-a stabilit încă concret cum va avea loc examenul de admitere.
„Dacă pandemia nu mai impune constrângeri, automat ne întoarcem la varianta tradițională, deocamdată avem soluția de avarie – admiterea online.
Am deschis platforma pentru preînscrie. În următoarele două săptămâni facultățile urmează să adapteze regulamentul , în funcție de specific. Nu pot spune elemente concrete, vor fi diferențe foarte mari – de la facultatea de Drept, la facultatea de Chimie. Facultățile urmează să stabilească o variantă concretă.
Noi am deschis posibilitatea să se facă online, suntem pregătiți, sper însă să nu fim nevoiți să o facem.
(…) Dacă se pune problema de a amâna câteva luni admiterea, eu prefer varianta de a amâna pentru a ne întoarce la varianta tradițională, până când vom fi pregătiți mult mai bine pentru digitalizare pe scară lară. . (…) Deocamdată suntem în faza de simulare în digitalizare. Nu e un set de bune practici pe care ni-l dorim, cel puțin în această variantă”, a spus rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, potrivit HotNews.ro

225 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 9 =