Un bărbat de 92 de ani, din judeţul Botoşani, a fost declarat vindecat de COVID-19, după ce a stat în spital mai mult de o lună.

Petru Alexii din localitatea Văculeşti a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” pe 24 martie, după ce a manifestat simptomele noului coronavirus. El avea frisoane şi dureri de cap, iar pe fondul stării proaste de sănătate, i-a cerut soţiei să cheme ambulanţa şi să îl ducă la spital.

Bătrânul mărturiseşte că a trecut printr-o perioadă grea din viaţa sa, mai ales că a fost nevoit ca atât ziua de naştere, când a împlinit 92 de ani, cât şi Paştele, să le petreacă în spital.

„A fost greu. Mă ţineau asistentele, surorile de acolo, că eu nu puteam merge. Îmi aduceau mâncare şi de mâncat mâncam eu. Tratament îmi dădeau. Era suficient. Ziua de naştere a fost în spital. Am regretat, am plâns. A venit Paştele, tot în spital l-a petrecut. Am plâns”, a spus Petru Alexii, citat de Agerpres.

La trei zile după internare, la spital au ajuns şi soţia şi fiica bătrânului, diagnosticate, de asemenea, cu COVID-19. Cei trei au stat în acelaşi salon.

„La trei zile mă trezesc cu dânsele, cu fiică-mea şi nevastă-mea, în salon la mine. Le-au internat şi pe ele, cu acelaşi simptome”, a povestit bărbatul, care crede că virusul a fost adus de la Suceava de soţia sa, care a fost internată pentru alte probleme medicale.

Acum, bătrânul şi soţia sa au revenit la locuinţa lor din Văculeşti, iar fiica lor s-a externat şi a plecat la Suceava, acolo unde îşi are domiciliul.

„Am bucuria să declar vindecarea şi externarea unui pacient în vârstă de 92 de ani din localitatea Văculeşti, la această vârstă venerabilă pe care a împlinit-o în spital, când a fost internat. A fost internat cu familia, soţia şi fiica dânsului, fiica sa fiind prima care s-a externat. Pacientul nonagenar a trecut cu bine prin această confruntare cu viaţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, Ioan Asaftei.

141 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 5 =