Cea mai slabă dintre apucăturile sofistice e înjurătura. Când argumentele adversarului sunt prea tari încât nu poți întâmpina nimic la ele, lași obiectul discuției cu totul de o parte și, atribuindu-i adversarului intențiuni și vederi cu totul străine obiectului, îl numești când trădător, când calomniator, cu un cuvânt tot ce-ți vine la-ndemână.

Se înțelege că, prin o asemenea manieră de a discuta, înlocuindu-se argumentel prin aserțiuni gratuite, numai scopul discuției, luminarea, nu se îndeplinește.

Am voi să ne-înțelegem odată cu adversarii noștri în această privință pe față și limpede.

Dreptul de a înjura – dacă rezultă din ceva, cestiune asupra căreia nu insistăm – nu poate rezulta decât din dovada că adversarul este un mișel în ceea ce privește caracterul lui. Căci erorile sale de cugetare, lipsa sa de judecată, defectele minții dau cel mult dreptul la satiră și ironie, nu la înjurătură. Când cineva scrie rău, de exemplu, e ridicol; când plagiază e de defăimat; în cazul întâi spiritul său de vină și spiritul e totdeuna moralicește nevinovat, în al doilea caracterul său e de vină și numai acesta e supus judecății fie a legilor morale, fie a acelor penale pozitive.

Este însă în discuția afacerilor publice vorba măcar despre calitățile morale ale caracterului adversarului, mai ales când el e în opoziție?

De zece zile, „Românul” continuă zilnic invectivele sale la adresa opoziției.

Acești oameni n-au cel mai mic patriotism, nici chiar simțământul pudoarei.

Necredința în națiune i-a făcut să piarză și simțământul național chiar și rușinea…

Este evident că toate epitetele acestea cari se repet zilnic, cată să ne lase foarte indiferenți, pentru că în sine sunt indiferente. E indiferent pentru obiectul în discuție dacă adversarul este antinațional, fără patriotism, lipsit de pudoare, pentru că toate aceste escelente calități nu au nicio influență asupra afacerilor publice i ar avea numai atunci când ar fi la guvern. Încolo, am declarat-o de atâtea ori că partidul conservator nu are un interes imediat, constrângător, de-a veni la putere și că toată lupta lui e îndreptată în contra falsificării regimului constituțional și gravelor neajunsuri morale și materiale cari rezultă din sistemul amăgirii și presiunii. Schimbați sistemul și n-avem nimic cu oamenii.

Articol publicat în ziarul „Timpul”, pe data de 29 martie 1880

Nucleul principal al activității de jurnalist politic a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat timp de șase ani în perioada 1877-1883, la cotidianul Timpul, organul oficial al Partidului Conservator, unde în 1880 și 1881 a fost redactor șef. Ocazional a colaborat cu articole politice sau pe teme culturale și la alte reviste sau gazete ale epocii, în perioada 1870-1877 publicând în Albina, Familia lui Iosif Vulcan, Federațiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iași. Convingerile sale erau în linii mari în acord cu cele ale conservatorilor și în special cu ale fracțiunii junimiste, condusă de P.P. Carp și Titu Maiorescu.

283 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 6 =