Caută
Close this search box.

Brăila: 31 de muncitori pakistanezi, infectaţi cu Covid-19

covid-19

Un număr de 31 de muncitori pakistanezi din campusul de la Vădeni au fost confirmaţi pozitiv la testul pentru Covid-19, au informat, sâmbătă seara, reprezentanţii Prefecturii Brăila.

„Rezultatele testelor efectuate ieri, 12 iunie, de la muncitorii pakistanezi din campusul de la Vădeni, au sosit astăzi (sâmbătă n.r.) şi se prezintă astfel: 31 teste pozitive, un rezultat neconcludent (va fi reanalizată proba) şi 67 negative. Pacienţii infectaţi sunt internaţi în spital”, a anunţat Prefectura Brăila, citată de Agerpres.

La începutul lunii iunie, alţi opt muncitori pakistanezi au fost confirmaţi cu Covid-19, după ce nu ar fi respectat regulile interne şi ar fi mers, în timpul liber, în judeţul vecin Galaţi.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, încă trei pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi, în total fiind 31 de persoane vindecate în judeţ.

În total, la nivelul judeţului Brăila au fost confirmate 88 de cazuri de infectare cu Covid-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri