Caută
Close this search box.

FBI ajută DNA în lupta sa împotriva corupţiei

fbi

Procurorul şef al DNA, Crin Bologa, anunţă că ofiţerii de poliţie judiciară de la DNA vor fi instruiţi în viitor de Federal Bureau of Investigation (FBI).

„După ce vom avea poliţişti, va trebui să facem training. Să vedem unde găsim deschidere ca să putem trimite oamenii la pregătire la instituţii cu experienţă. Avem o colaborare bună cu Ambasada SUA, de exemplu.

Încercam să-i scolim la FBI. Am avut o sesiune de pregătire online cu specialiştii FBI, însă pe softuri de interpretare a datelor”, a declarat Bologa, într-un interviu pentru spotmedia.ro.

Bologa a anunţat şi noi dotări tehnice.

„Vom avea nevoie de la aparatură de înregistrare – interceptare, până la maşini pentru deplasare. Dar avem în derulare şi proiecte de absorbţie a unor fonduri europene, programul Hercules, nişte granturi norvegiene şi pe aceste domenii.

Ne trebuie aparatura IT şi softuri de prelucrare a mega datelor. Gândiţi-vă că putem verifica zeci, sute, mii de conturi, telefoane şi va fi foarte util să avem aceste softuri. Măcar ştim de ce avem nevoie şi asta e un pas important”, a mai arătat Bologa.

„Acum 4-5 ani erau alături de luptă anticorupţie foarte multe instituţii ale statului, acum am rămas singuri. Dar sperăm că vom face faţă. Sunt încrezător! La sfârşitul anului vom trage linie şi vom vedea unde suntem”, a mai spus Bologa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri