Caută
Close this search box.

Românii din toată ţara vor avea zboruri interne către Constanţa

tarom

Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) a propus autorităţilor planul strategic „Reconectăm România”, luând în considerare situaţia generată de pandemia de coronavirus şi efectele acesteia asupra călătoriilor şi turismului intern şi internaţional.

În acest sens vor fi lansate din 16 iulie, împreună cu compania TAROM, zboruri către Constanţa din Timişoara, Cluj şi Oradea.

„Românii vor avea, astfel, acces mult mai rapid şi facil la vacanţele şi călătoriile de care au atât de multă nevoie şi care vor susţine turismul naţional şi economia României”, a declarat preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin.

Astfel, începând din 16 iulie vor fi introduse zborurile TAROM Timişoara – Constanţa, Cluj – Constanţa, Oradea – Constanţa, în regim de câte două zboruri pe săptămână, respectiv joia şi duminica.

„Lansăm azi oficial cu Tarom acest plan strategic şi Reconectăm România!. Anunţăm oficial vestea introducerii zborurilor Timişoara – Constanţa, Cluj – Constanţa, Oradea – Constanţa, în regim de câte două zboruri pe săptămână, joia şi duminica, începând din 16 iulie şi până la începutul lunii septembrie!”, a mai spus Corina Martin, într-un comunicat transmis Agerpres.

Ea a precizat că în acest sens au fost purtate permanent discuţii cu Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională TAROM, un demers iniţiat împreună cu Prefectura Constanţa, Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanţa, susţinut şi coordonat prin FAPT de membrii federaţiei din Timiş şi Oradea, dar şi cu Primăria Cluj.

„Mai mult ca niciodată, judeţul Timiş şi Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în 2021, pledează şi susţin reintroducerea curselor aeriene care să lege destinaţiile româneşti.

Ne dorim astfel ca cel mai important proiect al Banatului în următoarele luni, având o miză turistică uriaşă, să aducă în destinaţia noastră, în judeţul Timiş, un număr cât mai mare de români.

De aceea, Consiliul Judeţean Timiş şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului se alătură şi susţin demersurile iniţiate de Federaţia Asociaţiilor de Turism din România (FAPT) privind reconectarea regiunilor ţării prin noi curse aeriene.

Timişorenii vor putea călători mai uşor către Litoral şi Delta Dunării, iar acest zbor ne va aduce mai mulţi vizitatori şi turişti în Timiş, dinspre sudul şi estul României”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri