Caută
Close this search box.

Soția lui Dumitru Buzatu, senator PSD, susţine că „în momentul ăsta se extrag informații din noi”

Senatorul PSD Gabriela Crețu, soţia lui Buzatu, a afirmat recent, într-o dezbatere din Parlamentul Romaniei, dedicată tehnologiei 5G, că „noi trăim în capitalismul supravegherii, în momentul ăsta se extrag informații din noi”.

Gabriela Crețu susține că aceste informații sunt utilizate „pentru a ne controla comportamentele”.

Conferința a fost organizată de Comisia de Afaceri Europene din Senatul României. Președintele comisiei este chiar Gabriela Crețu. Fizicianul Cristian Presură a participat la această conferință, de unde a relatat siderat ce a putut să audă.

Printre campionii teoriilor conspirației a fost senatorul PSD Gabriela Crețu, care se recomandă drept „doctor în epistemologie” (teoria cunoașterii științifice). Ea a invitat la conferință și Coaliția STOP 5G România.

„Noi trăim în capitalismul supravegherii, ÎN MOMENTUL ASTA SE EXTRAG INFORMAȚII DIN NOI […] am citit eu odată cifra aia cu multe zerouri de 10^27 biți de informație pe care unii le utilizează pentru a ne controla comportamentele. De asta daca măcar suntem resursă, TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ DIVIDENDUL [..] atât de nouă este tehnologia, încât tare mă tem că multe studii sunt interesate, plătite de unii sau de alții, știm din istoria științei, eu sunt doctor în epistemologie”, a spus Gabriela Crețu.

Cristian Presură a făcut apoi o sinteză pe Facebook a celor spune de nevasta baronului Buzatu.

Relatarea fizicianului:

Îmi pare rău că trebuie să fac referire la politică, dar până la urmă cred că asta lămurește misterul cum un ONG mic ca STOP 5G România a fost primit la audieri în Senat. De fapt, cred că e exact pe invers.

Doamna senator Gabriela Crețu (PSD) pare că se teme de 5G / surveillance / control, așa încă a rugat ea ONG-ul să facă un memoriu și să vină cu el „din partea societății civile”! Iată ce spun chiar ei: „La solicitarea Comisiei de Afaceri Europene din Senatul României, Coaliția STOP 5G România a întocmit și a depus un Memoriu care prezintă poziția societății civice în raport cu această Comunicare”

Mai jos alte declarații din audiere:

(13:50) Senator Gabriela Crețu: e vorba de dezvoltarea acelor „industrii” care vor înlocui forța umană și omul cu roboți și inteligența artificială pe de o parte cu consecințele sociale despre care am mai discutat

(1:21:30) Senatorul Gabriela Crețu: „inteligența artificială prelucrează cantități de informație pe care noi nici nu le imaginăm, creează algoritmi pe care noi nici măcar nu îi înțelegem și S-AR PUTEA SĂ NE CONDUCĂ ȘI PE NOI LA MOMENTUL ASTA!” La remarca senatorului Ecaterina Andronescu că 5G-ul poate face mașinile să meargă singure și să scăpăm de traficul pe care îl avem, doamna Crețu continuă: „eu cred că dacă mai conducem mașînă, mai antrenăm inteligență. Mă tem să nu cădem în partea cealaltă în care efectiv să fim inutili. V-am mai spus eu că ASTA ESTE PRIMUL MARE EXPERIMENT GLOBAL, ASTA CU COVID-UL, ÎN CARE VOM AFLĂ CARE SUNTEM UTILI ȘI CARE SUNTEM INUTILI”

(48:40) Senatorul Gabriela Crețu: „odată cu lumea digitală se crează o nouă realitate, care este strict privată, pe care nu o înțelegem la nivel public, pe care nu o controlăm și nici nu o impozităm, că să spunem așa”.

Baronul PSD Dumitru Buzatu a refuzat insistent să poarte masca de protecție, la ședințele CJ Vaslui. El a afirmat ulterior, la Antena 3, că nimeni nu îl poate obliga „să se prostească” purtând mască.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri