Caută
Close this search box.

A făcut scandal pe scara blocului, a ameninţat polițiștii cu o rangă, iar apoi a căzut de la etajul imobilului

Un bărbat dezbrăcat a provocat scandal pe scara blocului din București unde locuia, iar când au sosit polițiștii i-a amenințat pe oamenii legii cu o rangă și un levier, informează Mediafax. Ulterior, bărbatul s-a închis în apartamentul său și a căzut de la etaj.

„Vineri, în jurul orei 14.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că într-un imobil situat pe un bulevard din sectorul 3, un bărbat dezbrăcat face scandal pe palierul imobilului şi provoacă distrugeri”, anunţă Poliţia Bucureşti.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 13.

„La vederea acestora bărbatul, aflat într-o vizibilă stare de tulburare, având asupra sa două obiecte metalice lungi, a început să profereze ameninţări, după care a pătruns în apartament şi a refuzat să deschidă uşa”, conform sursei citate.

Ulterior bărbatul a ieşit în balcon şi ar fi încercat să escaladeze balustrada, dar a căzut de la înălţime, de la etajul 6.

A fost solicitat un echipaj de prim ajutor, care l-a transportat, în viaţă, la spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările au fost preluate Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri