Caută
Close this search box.

Belarus, călcâiul Moscovei

Urmăresc de mai mulţi ani evoluţia situaţiei din Belarus. Motivul este simplu: acum câţiva ani, HotNews, aşa cum i-am spus şi fostului ministru de Externe şi al Justiţiei, Cristian Diaconescu, a publicat o analiză realizată de experţi NATO, publicată, cred, în Die Welt.

Conform acesteia, dacă Belarus va trece printr-un proces de democratizare de tipul „revoluţiei portocalii” din Ucraina, Rusia va reacţiona, considerând evoluţia drept un atac la adresa ei. Reacţia va fi cu lovituri de rachete în puncte strategice din Statele Baltice, Polonia şi Germania.

Această situaţie dramatică pare puţin probabilă acum. Să nu uităm că fix între Statele Baltice şi Polonia, ca un băţ în brânză, în Enclava Kaliningrad, Rusia are baterii de rachete strategice S-400, cu rază medie de acţiune, despre care a anunţat că pot fi dotate cu focoase nucleare.

Practic, situaţia de tensiune extremă geostrategică spre care ne îndreptăm seamănă cu aceea dela începutul anilor 80, înainte de falimentul de facto al URSS. Atunci, disperaţi că li se termină oxigenul economic, sovieticii au masat un număr impresionant de tancuri (Divizia Zapad) în nord-estul Turingiei, în sud-vestul Germaniei Democrate.

Criza Coridorului Fulda

În reacţie imediată, NATO a masat, în sud-.vestul Turingiei, în Germania Federală, un număr impresionant de forţe militare aliate. Aceasta a fost Criza Coridorului Fulda. Fulda este un defileu, în Turingia, între două masive muntoase, pe care strategii sovietici îl vedeau ca pe poarta de avans spre Koln.

Ce s-a întâmplat ştim. În 1986, URSS a făcut un pas în spate. După un pasaj scurt Andropov – Cernenko, a venit la Kremlin Mihail Gorbaciov şi a început perestroika. DUpă Gorbacoiv, sistemul din Rusia l-a ales ca exponent pe Elţîn, l-a citit că e slab şi apoi l-a ales pe Putin ca exponent de forţă şi astfel a reînceput avansul geopolitic şi seria de atacuri asimetrice cu care ne confruntăm.

Interesant este că în anii 80, conform jurnalistului german Viktor Sebesyen,URSS era frustrată că, pentru a-şi păstra hegemonia asupra Tratatului de la Varşovia, era obligată să pompeze sume imense de bani în DDR, Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria, state cu un nivel de trai net superior celui din URSS.

Aşa că, la un moment dat, Moscova le-a spus, după venirea lui Gorby: „Noi nu vă mai susţinem. Sunteţi pe cont propriu, faceţi ce puteţi”. Au fost anii în care, pe rând, Edward Gierek (Polonia), Gustav Husak (Cehoslovacia), Kadar Janos (Ungaria) şi, finalmente, Erich Honecker (DDR), dar şi Todor Jivkov (Bulgaria), au cedat puterea cam la fel.

Fantiastic a fost cazul polonez. Cu un preşedinte dictator, dar patriot şi responsabil (Wojciech Jaruzelski), reginul comunist de la Varşovia a negociat vreo nouă ani termenii predării puterii cu liderii Solidarnosç, pe care îi scoteau ritmic din puşcăriile politice, ca să îi aducă la negocieri, apoi îi lăsau acasă, apoi iar îi arestau şi tot aşa.

Efectiv, Reginul Jaruzelski şi Solidarnosç au negociat pe ateliere specializate (politica externă, politică internă, afaceri interne, muncă şi protecţie socială etc.) ceea ce ulterior s-au dovedit a fi termenii predării puterii comuniste. Pe de altă parte, aripa radicală din Solidarnosç, condusă de Anna Walentynowicz, i-a considerat întotdeauna pe Lech Walesa şi ai săi drept nişte trădători colaboraţionişti.

Din această grupare radicală anticomunistă s-a format actual PiS, aflat la putere. Iar Walentynowicz este printre victimele „accidentului” de avion de la Smolensk… Să luăm aminte şi să urmărim ce se va întâmpla în Belarus.

Decalaj de nivel de trai

Revenind, acum, în Belarus, se întâmplă ceva asemănător, chiar dacă, declarativ, Moscova susţine în continuare Belarus. Chiar dacă Rusia nu este astăzi în aceeaşi situaţie economică dezastruoasă din 1986 – 1989, dar nici nu stă pe roze, ci pierde bani din cauza crizei, care plafonează jos preţurile petrolului şi gazelor naturale.

Plus că Rusia mai are şi un diferend cu Belarus, căreia i-a livrat petrol murdar, ce i-a distrus instalaţiile cu acizi, iar scandalul nu a luat sfârşit. Pe de altă parte, seamănă cu situaţia din anii ’80 şi faptul că nivelul de trai din Belarus este mult mai ridicat decât în Rusia, iar aceasta pe baza transporturilor de mărfuri care ajung cel mai repede cu putinţă, pe ruta Germania – Polonia – Belarus, direct în Rusia, făcând mii şi mii de kilometri mai puţin decât dacă o iau prin Ungaria şi România.

Minskul nu poate renunţa la asta, iar din punctul de vedere al Moscovei acesta este un factor de „infectare” cu europenisme al Belarusului.

Mai apoi, dacă Rusia este acum un caleidoscop de etnii, în care ruşii sunt o minoritate, iar majoritatea sunt calmucii, kazacii, inguşeţii, yakuţii, kazahii şi alte peste 80 de etnii distincte, fără nici o propensiune pro-europeană, Belarusul este un caleidoscop etnic dominat, cel puţin în vest, în jurul oraşului Gomel, de polonezi, lituanieni, letonieni şi estonieni, care au cu totul alte gânduri şi aspiraţii şi se mai şi înţeleg foarte bine în acestea cu majoritarii belaruşi.

Cazul Andrzej Poczobut

Jurnalistul şi activistul civic Andrzej Poczobut, din Gomel, era, pe la începutul deceniului, corespondent Gazeta Wyborcza (organul de presă fondat de Solidarnosç) în Belarus. Normal, a scris articole informative, în care demasca dictatura lui Aleksandr Lukaşenko.

A fost arestat şi condamnat la închisoare, ca duşman al poporului. După ani în şir de scandal internaţional, Poczobut a fost eliberat şi trimis pachet în Lituania, împreună cu familia sa. Acolo unde este şi acum.

Poczobut explica, acum ceva vreme, din Lituania, din exil, cum face Rusia propagandă în Ţările Baltice. Are canale radio, tv şi publicaţii online pentru etnicii ruşi din aceste state.

Pe etinicii ruşi îi instigă contra guvernelor locale (de la Tallin, Vilnis şi Riga şi, spunem noi, îi infiltrează puternic cu agenţi de influenţă şi reţele de spionaj). Pe estonieni îi asmute contra letonilor, pe aceştia contra lituanienilor, iar pe mândrii lituanieni, urmaşi ai conţilor din Evul Mediu, îi pune cap în cap cu polonezii, pe diferendumul teritorial istoric asupra Regiunii Suwalki.

Coridorul Suwalki şi Scenariul Fulda II

În urmă cu câţiva ani, aceiaşi strategi NATO au ajuns la concluzia că unul dintre scenariile de lucru la care se gândesc ruşii este legat de manipularea geografiei sofisticate a locului. Să ne uităm pe harta de mai jos.

suwalki

Cum se observă, Coridorul Suwalki (numit de polonezi Suwalski) este singura legătură pe pământ uscat dintre Ţările Baltice (anume prin Lituania) şi restul statelor NATO (prin Polonia). Marea Baltică este, în regiune, complet dominată de forţele navale ruse

Printr-un acord Rusia – NATO, ritmic, Rusia face, prin Fâşia Suwalki, pe zona neutră dintre Polonia şi Lituania, transporturi logistice dinspre Belarus spre Kaliningrad şi invers.

Dincolo de faptul că propaganda rusă îi instigă pe polonezi contra lituanienilor şi viceversa, strategii NATO se întreabă: ce facem dacă într-o bună zi, în timpul unui astfel de tranzit, ruşii se fixează pe fâşie şi nu mai pleacă?

Primul răspuns este că toate cele trei state baltice se sufocă pe logistica militară şi sunt victime sigure ale Rusiei, care, teoretic, le-ar ocupa în 24 de ore, dacă doreşte, în fuga tancului. Dar nici măcar nu e nevoie să le ocupe, doar le sufocă militar şi economic.

Oricum, Estonia se învecinează cu Raionul Moskovski (Rusia), până la Marea Baltică, unde lângă frontieră este rezervaţie naturală. Vezi, Doamne, pădure virgină. De aici vehemenţa cu care Ţările Baltice strigă de ani de zile, ca şi Polonia, despre pericolul reprezentat de Rusia.

Desiur, până la o agresiune militară pe faţă a Rusiei contra unui stat NATO poate fi drum lung, dar experienţa ne învaţă că, atunci când la Moscova nervozitatea creşte (iar acum coronacriza a adus-o la cote ridicate), Kremlinul are obiceiul să o ia pe scurtătură şi să facă tot felul de năstruşnicii.

Înapoi în Belarus

Şi eu cred că Belarus a intrat acum într-un pasaj la sfârşitul căruia Lukaşenko nu va mai exista în politica de la Minsk. Cred că Rusia va miza pe un joc parşiv de infiltrare a tuturor forţelor politice care se vor forma în Belarus cu agenţi de influenţă.

Am impresia că deja, după o metodă asemănătoare celei cu care noi, în 1990, în Piaţa Universităţii, ne-am trezit că strigăm „Nu suntem partide!”, reprezentanţii opoziţiei destul de informe belaruse cam spun „nu suntem proeruopeni, dar ne-am săturat de Lukaşenko”..

Din acest creuzet, se vor forma facţiuni mai radical proeuropene sau proruse, cu accente naţionalist, iar Belarus va intra în ordaliile princ are am trecut şi noi, în ultimii 30 de ani. Să sperăm că vor găsi, într-un final, drumul spre lumea civilizată, UE şi NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri