Noi provocări urmează pentru România, în perioada care se apropie, MagnaNews.ro a discutat cu Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, despre criza actuală, inflaţie, deficite şi noua revoluţie industrială care urmează.

Rata inflaţiei este la 2.7% în august 2020 faţă de 4.1% în august 2019. Care sunt cauzele?
În august 2019, România resimțea încă presiunea ciclului inflaţionist lung, ce debutase la 1 octombrie 2017, si de care ne-am despărțit abia în octombrie 2019. Acest ciclu inflaţionist, de fapt un șir de șocuri în sistemul prețurilor, a avut cauze fără nici o legătură cu mersul economiei. În totalitate, cauzele au fost administrative.

Practic, autoritatea de reglementare în energie (ANRE) a început, încă din septembrie 2017, să pregătească noi liberalizării de prețuri la energia electrică, la energia termică si la gazele naturale. Aşa ne-am trezit, începând din octombrie 2017, cu un șir de șocuri în tabloul prețurilor.

A mai fost şi o acciză, pe care Guvernul întâi a scos-o, la 1 ianuarie 2017, apoi a reintrodus-o, în toamnă. Astfel, după ce în decembrie 2016 am pus punct celor doi ani de inflaţie negativă…

… de deflaţie?
Nu, nu a fost deflaţie, a fost aşa cum am spus, inflaţie negativă, cu rădăcinile în reducerea, la jumătatea anului 2015, a taxei pe valoarea adăugată la alimente, de la 24%, la cât fusese ridicat în anul 2010, la 9%. Ceea ce a făcut ca etichetele din magazine să se schimbe sub nivelul zero, pe negativ deci, nu din cauză că preţurile au scăzut, ci din cauză că încasările bugetului au scăzut foarte mult.

BNR a luptat cu inflaţia

Cine a suportat răzvrătirea prețurilor?
Societatea, în ansamblu. În ianuarie 2017, trecusem pe inflaţie normală, a fost chiar o tentativă de a urca spre o inflaţie optimă: 2% pe 12 luni. Din octombrie 2017, a fost spulberată această normalitate, spre care se îndrepta inflaţia noastră.

Ne-a întors din drum intervenţia pe preţurile la energie electrică, termică şi la gaze naturale şi ne-am trezit dintr-o dată cu un cumul de factori inflaţionişti, pentru că şocurile acestea au fost repetate.

Vârful a fost în mai 2018, inflaţie de 5,41%. În toată perioada aceasta, Banca Naţională a luptat cu inflaţia, scoţându-şi la atac toate armele, pentru că nu a vrut să recurgă la ceea ce cărţile cereau: o creştere a ratei dobânzii de politică monetară peste rata inflaţiei. La o inflaţie de 5,41%, BNR, ca să lupte cu inflaţia, ar fi trebuit să urce rata de politică monetară pe la 5,50% – 6%.

Atunci, inflaţia s-ar fi potolit, dar erau trei lovituri puternice date economiei. Creşterea economică ar fi fost lovită, ratele la credite dintr-o dată ar fi făcut explozie. În plus, ne-am fi singularizat în zona asta: cam toate ţările din jur au dobânzi de politică monetară mici, iar tendinţa atunci începuse să fie către dobânzi spre zero. Când lumea mergea spre zero, noi să fi urcat dobânda de politică monetară la 6%? Era imposibil, am urcat-o la 2,50%.

A fost o dobândă real-negativă şi, ca să putem face faţă inflaţiei, am activat absolut toate instrumentele de care dispune Banca Naţională. Şi am domolit inflaţia în octombrie 2019.

Practic, de la cea mai mare inflaţie din UE, pe care am dus-o-n spate aproape doi ani, în octombrie (n.n.: 2019) am cedat locul Ungariei, apoi, în lunile următoare, Poloniei şi Cehiei. După aceea, inflaţia a început să intre în normalitate. Am potolit, am domolit şocurile în sistemul de preţuri.

Adrian Vasilescu: Suntem în cele trei-patru state din UE cu inflaţie optimă

Octombrie 2019 – căderea Cabinetului Dăncilă.
Nu are nici o legătură.

Nu are nici o legătură!
Nu. Era un curs care mergea către normalitate. Sigur că un cabinet nou, care venea, avea un grad de încredere, dar BNR deja transformase inflația în dezinflație.

Dar ce a fost determinant?
Am răspuns deja. BNR apelase la întregul său arsenal si inflația a cedat. Ascensiunea prețurilor a fost ceva mai calmă în 2019; către sfârşitul anului inflaţia chiar s-a stabilizat.

La această oră, suntem între singurele trei-patru ţări care au cea mai bună poziţie în tabloul inflaţionist din Uniunea Europeană. Aşteptăm, cred că în jur de 18 – 19 septembrie, să vină noul tablou de la Eurostat şi atunci vom şti exact cum se poziţionează la această oră România.

Cu ochiul liber, vedem însă că foarte multe ţări din Zona Euro sunt în deflaţie, alte ţări mari au inflaţie mică, mult sub 2%, care este inflaţia optimă.

De ce e rău dacă scade inflaţia către şi chiar sub zero?
Este foarte rău, pentru că se golesc pieţele. Preţurile nu mai funcţionează ca stimulent pentru producţie. Preţurile care cresc cu 2% pe an sunt preţuri stimulative. Câştigurile firmelor vor creşte şi firmele sunt antrenate într-un proces de producţie a bunurilor şi serviciilor.

Când nu mai ai deloc inflaţie şi preţurile încep să scadă, normal că se ajunge la ce făcea mercurialul în vremea lui Ceauşescu. Când la noi, în anii ’80, a introdus mercurialul în pieţe, toate pieţele s-au golit. Oamenii au mai găsit produse fie la porţile ţăranilor, prin satele lor, fie când aceştia au început să vină, cu cobiliţa, la Bucureşti, Cluj sau Iaşi, prin oraşele mari şi mici chiar.

Femeia care aducea laptele, smântâna şi brânza, în fiecare duminică dimineaţa.
Exact. În momentul de faţă, din punctul de vedere al mişcării preţurilor, suntem în poziţie optimă.

„Bugetul statului versus balanţa de plăţi”

Unde va fi inflația la orizontul finalului de an?
Cam pe-aici unde e acum. Nu vom fi pe creşteri cu 2%, cum este optimul, dar vom fi pe creşteri de 2,4% – 2,5% şi aceasta este o poziţionare foarte bună în tabloul european.

În acest moment, stăm bine, faţă de cât de proastă este situaţia la nivel global, în ce priveşte coronacriza. Presupunând că aspectul „rule of law”, până la finalul anului, va fi îndeplinit, adică vom avea alegeri şi un guvern stabil, cu majoritate parlamentară şi voinţa politică pentru a face reforme.
Vom vedea cum va fi cu alegerile. Ar fi bine să avem un calendar electoral aşa cum sunt proiectele. Stabilitatea politică este întotdeauna bună pentru economie.

Totuşi, izbucneşte criza postpandemică, şi încă de pe acum. Ce trebuie să facă România pentru a o depăşi?
Multe.

Adică? Este nevoie de un acord cu FMI anul viitor?
Acest acord iese din discuţie, pentru că nu este posibil. Chiar dacă noi ne-am dori să facem un acord cu FMI, el nu este posibil. FMI are direcţia clară spre care îşi îndreaptă împrumuturile: spre redresarea deficitelor sau dereglărilor balanţelor de plăţi.

Or, noi avem acum probleme cu bugetul statului, nu cu balanţa de plăţi şi FMI nu trimite niciodată împrumuturi către bugetul statului. Dacă este invocat acum momentul istoric 2010, este invocat aiurea, pentru că atunci a fost o excepţie istorică, pe care a aprobat-o FMI pentru prima dată în 40 de ani: a dat unei ţări împrumuturi orientate către bugetul ţării. Două tranşe au fost decuplate de la cursul normal şi trimise în bugetul ţării. Aşa ceva nu se mai repetă acum.

Avem nevoie de proiecte de investiţie credibile

Şi totuşi, avem un deficit căscat enorm, iar când se va termina pandemia, va trebui să revenim sub 3%, ceea ce va însemna o consolidare fiscală dură, faţă de care ce s-a întâmplat după 2010 va părea o dulce poezie.
Avem deficit în jur de 9% la buget, avem deficit de balanţă comercială (importurile depăşesc copios exporturile), stăm ceva mai bine cu deficitul de cont curent, pentru că are unele acoperiri. Aici sunt nişte lucruri de făcut, apropos de bani.

Noi mai avem nişte bani în vitrină: 80 de miliarde de euro la UE. Sigur că cifrele anunțate nu sunt definitive, mai urmează două etape. Banii aceştia au fost obţinuţi cu mare greutate, după dezbateri puternice.

Banii aceştia nu sunt nici pentru pensii, nici pentru salarii, nici pentru cheltuieli curente, banii aceştia sunt pentru investiţii. Pe măsură ce vom face proiecte de investiţii credibile, vom efectua trageri din aceşti bani.

Miza pe Agricultură

Banii aceştia sunt şi pentru subvenţii în agricultură. Deficitul balanţei comerciale este foarte mare pentru că atârnă în el şi deficitul balanţei agricole. Importăm mai multe produse alimentare decât exportăm.

România, care are o mare suprafaţă agricolă, care are pământ mănos, cel mai bun pământ din UE, are tradiţie în Agricultură. În perioada interbelică, în patiseriile din Paris apăreau, la geam, anunţuri: „Avem făină din România”.

Cererea de pe piaţa internă depăşeşte dramatic oferta existentă pe piaţa internă.
Pentru că noi am părăsit proiectul industriei alimentare. În Chimie, se spune că produsele chimice trebuie să fie rafinate până se scumpesc şi atunci „să le vindem în altă ţară”. Dacă scoatem ţiţei şi îl vindem, luăm mai nimic. Dacă facem benzină din ţiţei, luăm ceva mai mult, exportăm benzină. Dar nu ne putem opri aici.

Vă referiţi la miza pe valoarea adăugată mare.
Dacă începem să fabricăm produse rafinate, care presupun mai multă tehnologie avansată, mai multă informaţie, mai multă inteligenţă, vom câștiga. În toate sectoarele, inclusiv în agricultură.

Una este să ne batem, aşa cum se bat mulţi la noi, să exportăm grâul, alta este să facem făină şi s-o trimitem la Paris, o făină bună, pentru care să se bată Europa, cum s-a bătut altădată, şi cu totul altceva este să trimitem produse alimentare rafinate.

Important ar fi si altceva: să reuşim să pornim, la nivelul ţării, o competiție care să revigoreze producția alimentară în gospodăriile țăranilor.Să-i stimulăm să facă producţie casnică, să facă produse de calitate superioară. În condiţii de maximă curățenie, cu avize sanitare.

Dezvoltarea de pieţe locale, cu produse specifice regiunii.
Smântână bună. Nu vreau să fac reclamă şi nu o să spun ce şi unde, dar vine rar, într-un magazin din Bucureşti, o smântână cu un nume de producător. Se bate lumea pentru ea. Sunt puţine exemplele acestea.

Dacă astfel de etichete s-ar înmulţi şi am începe să dăm şi la export, am redresa balanţa comercială. Dar aceasta ar însemna că cineva trebuie să se ocupe, pentru că ţăranii aceştia, în primul rând, nu ştiu… ce nu știu. În al doilea rând, nu au antrenament.

În al treilea rând, mai este şi vechea meteahnă că, într-un sac de cartofi frumoşi, pe care îl iei de pe marginea şoselei, dintr-un sat, când îl desfaci acasă, în mijloc găseşti gunoi. Te-a păcălit odată, dar a doua oară nu te mai păcăleşte. El nu ştie asta.

Pentru asta e nevoie de firme care să facă educaţie financiară, economică, sanitară, să-i înveţe pe ţărani că, dacă fac treabă bună, câştigă mai mult, se îmbogăţesc, că se poate schimba astfel balanţa ţării, realitatea ţării, că putem deveni o ţară care să ne comparăm normal cu indicatorii geografici, pentru că noi trebuie să pornim, când judecăm lucrurile economic, de la balanţa geografică.

Ce înseamnă aceasta?
Avem a şasea mare populaţie din UE… şi, când calculezi PIB-ul pe locuitor, la paritatea standard a puterii de cumpărare, vedem că ocupăm locul 26. Pe locul 27, după noi, sunt bulgarii, şi cu asta s-a închis tabloul. Eşti al 10-lea stat UE ca suprafaţă şi eşti cu PIB-ul nominal pe locul 17?

„România a făcut exerciţii de revoluţie industrială”

Impactul noii revoluţii Green, AI & Robotics, pe care sunt alocaţi banii europeni mult-discutaţi, este pe 60% din forţa de muncă din România. Asta înseamnă reconversie profesională şi, oricum, doar o fracţiune, mai mare sau mai mică, din această mână de lucru se va mai angaja.
Lumea toată se schimbă. În timpuri de criză pandemică s-au făcut exerciţii de comportament pentru timpul în care această criză economică va fi istorie. România a făcut exerciţii de acomodare cu noua revoluţie industrială.

Comerţul s-a redresat extraordinar de repede, a trecut pe online foarte bine, profesional, cum nu ne aşteptat să se întâmple. Merge strună. Astăzi, dintr-un sat din România, cu un telefon în mână, poţi să-ţi comanzi tot ce vrei, din lumea întreagă.

Ceea ce e de observat e că multe drumuri trec prin Polonia. Ajung la noi produse din Australia, care vin în Polonia şi de acolo se retrimit în România. Mai iau un comision de acolo. E un exemplu. Să nu-i invidiem, să învățăm de la ei.

În anii 70, în România se vindea halva chinezească, reambalată în cutii mari, metalice, pe care scria halva cu litere cirilice, pentru că era ambalată în URSS.
Acum, primim din toată lumea, dar nu în cutii poloneze, ci cu o factură poloneză în plus. Lumea se schimbă, e revoluţie economică.

60% din forţa de muncă din România va trece printr-un proces destul de traumatic. Vor trebui să se schimbe.
Important, în primul rând, este ca populația să înţeleagă îîn ce vremuri trăim si ce schimbări ne așteaptă. Aici intră în funcţiune rolul educaţiei economice. Sunt îngrijorat de nivelul educaţiei economice. Rapoartele Comisiei Europene arată că şi aici suntem pe ultimul loc în UE. Bulgarii sunt înaintea noastră cu 12 puncte procentuale. Ţările nordice au făcut progrese imense la capitolul educaţie economică.

Oamenii trebuie să fie învăţaţi cum să gândească economic, cum să-şi gândească bunăstarea. Luaţi un raport pe care INS îl trimite trimestrial. E o anchetă integrată pe gospodărie, pe care o face Institutul Naţional de Statistică, şi măsoară pe fiecare gospodărie câte venituri intră, câte cheltuieli sunt, încotro se îndreaptă aceste cheltuieli ş.a.m.d..

Vom vedea că venitul mediu este în jur de 5.000 de lei pe gospodărie. Cheltuielile sunt ceva mai mici, cam 4.600 de lei pe gospodărie. 63% din aceste cheltuieli se duc pe consum şi o cifră foarte mare se duce pe impozite şi taxe. Apoi, urcă la peste 8% consumul de tutun şi băuturi alcoolice, iar cu un punct procentual mai jos sunt cheltuielile totale pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, la un loc.

În România, se dau mai mulţi bani, în gospodăria medie, pe alcool şi tutun, decât pe îmbrăcăminte şi încălţăminte. Iar cheltuiala pentru investiţii este 0,3%. Este vorba despre cumpărări de case, terenuri, seminţe, utilaje, utilaje pentru producţia casnică.

Ştiu şi cum funcţionează. Rar se fac astfel de cheltuieli, apoi nu se mai fac deloc şi atunci ponderea este foarte mică.
Cheltuielile pentru investiţii, pentru producţia în gospodărie sunt mici. În general, toate cheltuielile pentru producţia capitalistă a gospodăriei medii sunt în jur de 6%. Ele ar trebui să fie în jur de 30%.

Şi veniturile sunt la fel. Sigur, sunt şi veniturile ce au legătură cu activitatea capitalistă, cele ale salariaţilor din firme, dar aceştia sunt salariaţi, nu întreprinzători. Or, până când economia de piață nu va lua avânt în gospodăriile populației nu vom avea mai multă bunăstare.

3.434 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 6 =