Caută
Close this search box.

INUMAN. Asistente maternale cercetate, după ce două fete abandonate, de 4 și 5 ani, manifestă comportament sexual explicit

O familie din judeţul Argeş, care a luat în grijă două surori de patru şi cinci ani, crescute anterior de către asistenţi maternali, a reclamat faptul că micuţele manifestă un comportament sexual explicit. Autorităţile judiciare au deschis o anchetă şi fac cercetări faţă de asistentele maternale care le-au avut anterior în grijă pe cele două surori. Una dintre femei a primit recent în plasament o altă fetiţă cu vârstă mică.

Potrivit unor surse locale, situaţia celor două surori a ajuns la cunoştinţa autorităţilor după ce fetiţele, care au fost crescute în ultima perioadă de două asistente maternale care locuiesc în aceeaşi localitate, au ajuns împreună la o familie dispusă să le crească.

La scurt timp după ce au ajuns în casa respectivei familii, aceasta a constatat că micuţele manifestă ”un comportament sexual explicit” una faţă de cealaltă, comportament pe care copilele şi l-au însuşit ca fiind unul normal, au declarat pentru News.ro sursele citate.

În aceste condiţii, ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurori din cadrul DIICOT au deschis o anchetă care îi vizează pe asistenţii maternali ce i-au avut în grijă pe cei doi copii.

Aceleaşi surse au declarat că una dintre asistentele maternale vizate a primit recent în plasament o altă fetiţă abandonată, în vârstă de aproximativ trei ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri