Vânzările de case s-au redus în august cu 6.391 față de iulie. Cele mai multe vânzări de imobile au fost în București, Cluj și Brașov, iar cele mai puține în Olt, Caraș Severin și Sălaj.

Conform Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară,citată de Mediafax, în august a.c. au fost vândute, la nivelul întregii țări, 43.762 de imobile, cu 6.391 mai puține față de luna iulie a.c.

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna august a acestui an este cu 653 mai mare față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna august 2020, în București – 7.799, Cluj –2.705 și Brașov – 2.605. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 163, Caraș Severin – 224 și Sălaj – 327.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna august a.c., a fost de 23.646, cu 3.496 mai mic față de luna august 2019.

Cele mai multe astfel de operațiuni au fost înregistrate, luna trecută, în București – 5.440, Brăila – 1.747 și Timiș 1.473. La polul opus se află județele Harghita – 59, Caraș Severin – 69 și Gorj – 78.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a opta lună a anului 2020 sunt Dolj – 459, Timiș – 380 și Galați – 374.

218 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here