Caută
Close this search box.

Ana Birchall anunţă. Pas mare pentru confiscarea extinsă a averilor!

ana birchall

Deputatul Ana Birchall, fost ministru al Justiției, anunță că a reușit să introducă pe ordinea de zi a Parlamentului un proiect de lege privind confiscarea extinsă a averilor.

„Miracol și victorie: astăzi Iordache nu a mai îndrăznit să mă blocheze să nu mai vorbesc în plenul Camerei Deputaților și astfel am reușit să iau cuvântul în plen unde am solicitat, așa cum am promis, introducerea pe ordinea de zi a plenului PL-x ul 537/2017 privind confiscarea extinsă! Având în vedere tertipurile pe care încerca să le invoce iar Iordache, în timpul discuțiilor a intervenit și domnul Român, liderul grupului PNL (căruia îi mulțumesc), care a confirmat că în sfârșit comisia juridică va da raport pe acest proiect atât de important astfel încât săptămâna viitoare să între la vot final!

Este o victorie de etapă importantă și datorită vouă care ați susținut și aici necesitatea adoptării legii privind confiscarea extinsă astfel încât fiecare leu furat statului român să fie recuperat! Rog să urmărim împreună cu vigilența astfel încât să nu mai fie invocate alte tertipuri iar săptămâna viitoare, în sfârșit, să fie adoptată (Camera Deputaților este camera decizională)!”, a scris Birchall, pe Facebook.

Marcel Ciolacu a susținut recent, într-un răspuns adresat pe Facebook unui alegător nemulțumit, că PSD a inițiat și votat confiscarea extinsă a averilor ilicite. Realitatea este însă cu totul alta.

„Faceți o donație din averile ilicite, am înțeles că confiscarea extinsă nu v-a convenit…Poate așa se împrumută guvernul mai puțîn!”, i-a transmis alegătorul lui Marcel Ciolacu, după ce acesta a acuzat Guvernul că nu vrea să mărească pensiile cu 40%.

„Confiscarea extinsă a averilor este un proiect votat de PSD. E adevărat, că de un an de zile nu s-a recuperat aproape nimic!”, a pretins Ciolacu.

Însă proiectul de lege privind confiscarea extinsă a averilor a fost adoptat astfel încât infractorii să-și poată scăpa averile. Comisia Iordache a operat o serie de modificări la Codul Penal, eliminând prevederile potrivit cărora se putea dispune confiscarea averilor pentru infracțiuni precum spălarea de bani sau constituirea de grup infracțional organizat.

„Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele menționate la art. 112, în cazul în care persoană este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare: d) infracțiunea de spălare a banilor; și g) constituirea unui grup infracțional organizat”, arătau prevederile articolului 112 al Codului penal, abrogate de comisia specială condusă de Florin Iordache în iunie 2018.

În mai 2020, USR a propus în Parlament un proiect de lege de modificare a Codurilor penale, în sensul transpunerii complete și corecte a Directivei europene din 2014 privind confiscarea extinsă a averilor. Acesta a fost apoi respins cu voturile PSD-PNL-UDMR-PMP.

„Prin grijă PSD și a aliaților săi, Directiva a fost transpusă deficitar, în beneficiul infractorilor dornici să scape de răspundere penală și să rămână și cu averile dobândite ilicit”, spunea USR în mai 2020.

„Averea dobândită prin furt trebuie confiscată. Ani de zile, infractori cu legături în mediile politice au făcut averi de neimaginat pentru românii cinstiți. Această stare de fapt trebuie să încetez și va înceta”, a declarat atunci președintele USR, Dan Barna.

Potrivit USR, Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracționale săvârșite în Uniunea Europeană trebuia transpusă integral în legislația românească până în octombrie 2015. „Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că ar fi afectat unele interese, drept pentru care Comisia Europeană s-a văzut nevoită să declanșeze procedura de infrigement împotriva României, ceea ce înseamnă că țară noastră riscă sancțiuni însemnate, care pot ajunge și la 115.000 euro pentru fiecare zi de întârziere. Puținele modificări legislative făcute de către autoritățile de la București în sensul transpunerii Directivei europene s-au concretizat, mai degrabă, în piedici în calea confiscării extinse, introducându-se în Codurile penale prevederi care restrâng nejustificat aria de aplicare a confiscării extinse (să poată fi confiscate doar bunurile achiziționate cu cel mult 5 ani înainte sau după săvârșirea infracțiunii și numai dacă au fost comise anumite infracțiuni, valoarea bunurilor dobândite de persoană condamnată să depășească vădit veniturile obținute în mod licit, etc.)”, a transmis USR.

„Recuperarea prejudiciilor cauzate prin infracțiuni este esențială pentru orice de stat de drept și pentru o Justiție completă, înfăptuită până la capăt. Sub acest aspect legislația noastră este șchioapă. (…) Au mai existat astfel de proiecte, unele inițiate chiar de Guvern, dar ele au fost ținute prin sertarele Parlamentului, în special de Comisia Iordache. Mai mult, proiectul forțat de Dragnea, votat în Parlament și picat, în cele din urmă, la Curtea Constituțională era chiar contrar acestei directive și restrangea posibilitatea dispunerii măsurii de siguranță a confiscării extinse”, a declarat atunci deputatul USR Stelian Ion.

Proiectul USR propunea modificarea Codului penal și a Codului de procedura penală astfel încât să se extindă aria infracțiunilor în legătură cu care să poată fi dispusă confiscarea extinsă (să se aplice pentru toate faptele penale pentru care maximul special al pedepsei este de 4 ani sau mai mare, dacă sunt susceptibile de a procura un folos material făptuitorului). De asemenea, proiectul elimina limita de 5 ani pentru dobândirea bunurilor ce pot fi confiscate și introduce un criteriu de apreciere constând în diferența dintre venituri și „standardul de viață” al persoanei condamnate, putându-se include aici și averea persoanelor asupra cărora condamnatul are influență.

Această din urmă modificare se bazează pe realitatea că, de foarte multe ori, pentru a-și ascunde foloasele infracționale, cei care comit fapte penale achiziționează bunuri ori plasează investiții prin intermediul unor persoane aflate sub influență lor, dar care nu au o legătură directă, aparență, cu infracțiunile în sine. Nu în ultimul rând, proiectul crează cadrul legal pentru că instanța să poată dispune confiscarea extinsă când are convingerea că bunurile supuse confiscării provin din infracțiuni în general, nu numai din fapte penale similare celor pentru care persoană a fost condamnată, și introduce pentru procuror obligativitatea instituirii de măsuri asigurătorii pentru a pune la adăpost bunurile ce pot face obiectul confiscării speciale sau confiscării extinse.

Proiectul USR a fost respins în august 2020.

„Pe termen scurt, pentru netranspunerea Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European, România riscă o nouă procedura de infrigement, cu mențiunea că o nouă amendă în cuantum de milioane de euro, ce ar trebui suportată de cetățenii României, ar trebui suportată de autorități. Aceeași amendă o riscă România și pentru dezincriminarea spălării banilor în varianta cel mai des uzitată de către infractori cu corolarul violării regimului global de prohibire a faptelor spălării banilor, a obligațiilor asumate fără rezerve de România prin ratificarea Convențiilor adoptate sub egida ONU împotriva corupției și a criminalității organizate”, a declarat Camelia Bogdan pentru Europa Liberă.

În momentul de față, confiscarea extinsă este reglementată în Codul Penal dar presupune îndeplinirea unor condiții cumulative, greu de atins: bunurile supuse confiscării să fie achiziționate cu cel mult 5 ani înainte sau după momentul săvârșirii infracțiunii, valoarea bunurilor dobândite de persoană condamnată să depășească vădit veniturile obținute, condamnarea să fie dictată doar pentru anumite infracțiuni, iar judecătorul să fie convins că bunurile confiscate provin din infracțiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri