Caută
Close this search box.

Clotilde Armand încă nu e validată ca primar. Judecătorii amână decizia

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au amânat pronunţarea în dosarul privind validarea mandatului de primar al Primăriei Sectorului 1, care a fost câştigat de Clotilde Armand.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, pe 12 octombrie, disjungerea cererii PSD referitoare la renumărarea voturilor sau la reluarea alegerilor şi formarea unui nou dosar având ca obiect validarea mandatelor consilierilor locali.

Instanţa a stabilit ca în dosarul privind validarea primarului termenul să fie pe data de 14 octombrie. Miercuri, instanţa a amânat pronunţarea în acest dosar pentru joi, 15 octombrie, potrivit News.ro.

De asemenea, Judecătoria Sectorului 1 a amânat şi validarea consilierilor locali tot pentru data de 15 octombrie.

“Multe titluri de <<presă>> astăzi informează fals oamenii că se reiau alegerile în Sectorul 1 sau că nu am fost validată primar al sectorului 1. Avocatul fostului primar pesedist plătit din banii primăriei să-l apere pe fostul primar pe persoană fizică apare pe la televiziuni susţinând că au fost fraudate alegerile locale în sectorul 1.

Alt mare avocat în conspiraţii şi vajnic luptător împotriva folosirii măştii de protecţie când mii de români se îmbolnăvesc de Covid 19 iar medicii sunt epuizaţi de atâtea cazuri prin spitalele noastre acuză fraude la alegerile locale. Curat murdar! (…)

Ce s-a întâmplat astăzi? Adevărul: Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus disjungerea cererii PSD şi a amânat pentru miercuri validarea mandatului meu. De aici până la declaraţiile caraghioase făcute de pesedişti este o mare distanţă”, a afirmat Clotilde Armand pe 12 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri