Premierul Ludovic Orban şi-a exprimat recunoştinţa, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Armatei Române, faţă de eroii căzuţi la datorie de-a lungul istoriei, afirmând că datorită sacrificiului acestora generaţiile de azi se bucură de o Românie „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

„Ziua de 25 Octombrie o dedicăm, ca în fiecare an, tuturor celor care au îmbrăcat haina militară luptând în trecut pentru apărarea ţării şi celor care, astăzi, sunt prezenţi permanent la datorie pentru a asigura capacitatea defensivă a României la un nivel adaptat cerinţelor actuale de securitate sau ne reprezintă cu cinste în teatrele de operaţiuni din afara ţării”, se arată în mesajul transmis, duminică, de Orban.

El aminteşte de semnificaţia zilei de 25 octombrie, când, în urmă cu 76 de ani, Armata Română a eliberat şi ultima localitate românească de sub ocupaţie străină, oraşul Carei, moment care a marcat eliberarea integrală a teritoriului naţional.

„Cu gândul la jertfa zecilor de mii de militari morţi, răniţi sau daţi dispăruţi în ampla ofensivă desfăşurată atunci, le suntem datori şi recunoscători, lor şi tuturor eroilor căzuţi la datorie de-a lungul istoriei, pentru sacrificiul prin care au contribuit ca generaţiile de astăzi să se bucure de o Românie stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, a precizat premierul.

El s-a referit şi la militarii din Armata României de azi, subliniind devotamentul şi profesionalismul lor.

„Apreciem în egală măsură activitatea şi profesionismul militarilor care astăzi întăresc capacitatea defensivă a ţării, la standarde euro-atlantice, şi activează în teatrele de operaţiuni internaţionale sau misiuni desfăşurate sub egida NATO, OSCE, ONU sau a Uniunii Europene. Sunt adevăraţi profesionişti, oameni devotaţi ţării şi hainei militare, care prin modul în care înţeleg să-şi facă datoria întăresc credibilitatea României în plan extern”, a spus Ludovic Orban.

Prim-ministrul a declarat că România este privită ca un pilon de stabilitate şi securitate în regiune, cu un rol important în apărarea colectivă aliată, „nu doar prin poziţia geografică strategică, ci şi prin îndeplinirea obiectivelor pe care şi le-a asumat pentru consolidarea arhitecturii de comandă şi control a NATO din zona Mării Negre”.

Ludovic Orban a oferit ca „exemple concrete” în acest sens faptul că România a devenit primul aliat de pe flancul estic al NATO care s-a dotat cu sistemul modern de rachete sol-aer Patriot, foaia de parcurs pe zece ani semnată cu partenerii americani privind obiectivele comune din domeniul apărării, modernizarea sectorului apărării şi securitatea în regiunea Mării Negre, dar exerciţiile la care au participat militarii români sau pe care le-a găzduit ţara noastră pentru îmbunătăţirea interoperabilităţii şi capacităţii de apărare pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice.

De asemenea, premierul şi-a exprimat preocuparea pentru situaţia celor răniţi în diferite teatre de operaţii, menţionând cazul militarilor răniţi în urmă cu câteva zile în Afganistan.

„Le doresc însănătoşire grabnică şi le oferim tot sprijinul medical de care au nevoie. Merită întregul nostru respect şi toată atenţia necesară în aceste momente dificile pentru ei. Suntem alături şi de familiile militarilor care şi-au pierdut viaţa de-a lungul anilor în diverse misiuni de menţinere a păcii în lume, de puţinii veterani de război cu care mai avem onoarea să fim contemporani, de militarii-veterani din teatrele de operaţii şi de toţi cei pentru care cariera militară nu reprezintă doar o aspiraţie personală, ci un mod de a pune umărul la apărarea şi la prestigiul României”, a afirmat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

117 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 1 =