Caută
Close this search box.

Nelu Tătaru cere adaptarea pelerinajului la Sf. Parascheva la pandemie, nu invers

nelu tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că persoanele nemulţumite că nu se mai organizează pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva trebuie să înţeleagă că „avem o sărbătoare religioasă, într-un context pandemic”.

„Tot ceea ce a însemnat acest an a însemnat un an diferit faţă de ceilalţi ani atât ca sărbători pascale, ca Rusalii, vacanţe, început de an, ca şcoală în general. Haideţi să gândim că trebuie să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj.

Să ne gândim totuşi la cei care sunt în spitale, la cei care şi-au pierdut viaţa şi la corpul medical. Suntem acolo, şi noi avem credinţa în suflet, cu toţii o avem, toţi ne rugăm şi la intrarea în schimb şi la ieşirea din schimb şi pentru cei care îi îngrijim”, a spus ministrul Sănătăţii, întrebat la Iaşi ce mesaj are pentru cei care au protestat două zile la rând, în faţa Mitropoliei Moldovei, în legătură cu organizarea pelerinajului.

Ministrul Sănătăţii a precizat că mesajele autorităţilor au fost clare, inclusiv în discuţiile cu reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi cu cei ai Patriarhiei.

„S-ar părea că evoluţia ar trebui să ne reaşeze pe toţi, să ne respectăm partea noastră de treabă (…). Noi suntem aici, sistemul medical este aici, capacităm numărul de paturi, capacităm numărul de paturi din Terapie Intensivă, după cum aşteptăm ca din partea celor care participă la aceste activităţi să respecte nişte reguli”, a arătat ministrul Sănătăţii.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri