Caută
Close this search box.

Protecţia Consumatorului vrea să interzică autoservirea cu pâine vrac

pâine vrac

Oficialii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au introdus în dezbatere publică un ordin, care vizează comercializarea pâinii și a produselor de panificație de tip vrac în România.

Proiectul legislativ a fost conceput de Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană, din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), și a intrat în procedura de dezbatere publică miercuri, 4 octombrie.

Proiectul, odată intrat în vigoare, ar urma să modifice radical procedura legală de comercializare a produselor de panificație în România, informează Ziare.com. Ordinul privește „pâinea și produsele de panificație care nu se prezintă, la comercializare, într-un ambalaj de protecție sanitară”.

„Operatorul economic ce comercializează produsul are obligația de a furniza aceste produse prin intermediul „vânzării asistate”, respectiv prin intermediul unei persoane dedicate ce va furniza, la cerere, produsul către consumator. Se interzice comercializarea pâinii și a produselor de panificație nepreambalate prin „autoservire”, către fiecare consumator”, se arată în proiectul legislativ.

În același timp, proiectul prevede că, la comercializarea în vrac a pâinii și a produselor de panificație, operatorii economici sunt obligați să afișeze în structurile de vânzare următoarele elemente:

– denumirea sub care se vinde produsul;
– denumirea furnizorului;
– cantitatea netă/bucată;
– prețul de vânzare cu amănuntul, exprimat în lei/bucată;
– prețul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg.
– componentele cu efecte alergene: după denumirea fiecărui produs alimentar care are în
compoziție substanțe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranță menționate în anexă ÎI din Regulamentul (UE) nr.1169/2011 se va înscrie „conține: …” urmat de numele substanței sau a produsului care poate cauza alergii sau intoleranță menționate în anexă ÎI din Regulamentul (UE) nr.1169/2011″, se mai arată în proiect.

„Având în vedere atribuțiile ANPC, de supraveghere și control, precum și de informare corectă a consumatorilor, considerăm că este necesar acest act normativ pentru protejarea consumatorilor, persoane fizice”, se arată în textul justificativ al proiectului

Ce prevede ordinul

Referatul nr.7889/20.08.2020 întocmit de Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emite un ordin care stabilește condițiile care trebuie respectate la comercializarea în vrac a pâinii și a produselor de panificație.

„Considerăm că, prin proiectul de act normativ, se asigura o mai bună protecție a sănătății și vieții consumatorilor din România cât și informarea acestora cu privire la substanțele sau produsele care pot cauza alergii sau intoleranță în cazul pâinii și a produselor de panificație comercializate în vrac”, mai arată oficialii de la ANPC.

Mulți investitori în industria de panificație autohtonă susțin inițiativa și consideră că obiectivul principal este interesul consumatorilor. Un studiu recent efectuat la Universitatea București arată că pâinea neambalata rămâne contaminta după contactul cu SARS-CoV-2.

„Zilnic peste 5 milioane de produse de panificație trec în România prin mii de mâini și astfel sunt expuse la contaminarea cu COVID. Au trecut peste 200 de zile și urmează alte 200 de pandemie și fără dubiu mii de persoane s-au contaminat prin atingerea pâinii neambalate. Ca să fie consumată, pâinea este atinsă pe o suprafaţa extinsă, dusă către gură și implicit către nas (poartă principală de infectare. Multiple studii au arătat că virsul este viabil pe suprafețe, zeci de ore.

Este motivul pentru care se insistă pe spălarea pe mâini. Pâinea neambalată nu poate fi dezinfectată și este suport pentru COVID. Rafturile de produse congelate sunt expuse de sute de ori într-o zi și la respirația și atingerea cumpărătorilor, unii bolnavi. Sunt mii de locații în care acest fenomen se repetă”, arată susținătorii ordinului.

Următorul pas în demersul inițiat de ANPC este conturarea formei finale a actului normativ și notificarea Comisiei Europene cu privire la intenția de emitere. După aprobare, noul ordin va intră în vigoare în termen de 30 de zile de la dată publicării lui în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri