Caută
Close this search box.

Nume noi la organizațiile PSD de sector

psd

Florin Manole a fost numit duminică în funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei PSD Sector 1, iar Carmen Mihălcescu – la Organizaţia Sector 3, a anunţat prim-vicepreşedintele acestui partid, Sorin Grindeanu.

Am avut câteva decizii organizatorice în şedinţă. În urma unor demisii, suspendări, la sectorul 1 e preşedinte interimar Florin Manole, la sectorul 3 – Carmen Mihălcescu şi la Comisia de integritate, plecând Florin Iordache, e preşedinte Robert Cazanciuc„, a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei Consiliul Politic Naţional al partidului.

Fostul preşedinte al Organizaţiei PSD Sector 1, Dan Tudorache, s-a autosuspendat din partid, după ce procurorii DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au anunţat că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta, la data faptelor primar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor.

Preşedintele interimar al Organizaţiei PSD Sector 3, Aurelian Bădulescu, şi-a anunţat şi el demisia din această funcţie, potrivit Agerpres.

Fostul preşedinte al Comisiei de integritate a PSD, Florin Iordache, a părăsit partidul şi Parlamentul după ce a fost validat în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri