Caută
Close this search box.

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, se plânge că a fost chemată la DNA, de procurorii sistemului

Irina Tănase

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD, acum aflat în puşcărie pentru fapte de corupţie, a fost chemată la DNA, pentru a da declaraţii ca martor, în Dosarul Tel Drum.

La ieşirea de la DNA, aceasta a declarat în exclusivitate la Antena 3 că nu a dat declaraţii în dosar, pentru că pe vremea aceea avea opt ani şi, probabil, procurorul de caz a vrut doar să o cunoască.

„Am fost citată în calitate de martor, în Dosarul Tel Drum. Nu ştiu ce a vrut să afle de la mine, nu am dat declaraţii, cred că a vrut dânsa să ne cunoaştem”, a spus ironic Irina Tănase, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie, adăugând că aceasta este „o răzbunare a sistemului”.

„Există un articol în Codul de procedură penală care îmi permite să nu dau declaraţii. Acolo e vorba de fapte de când aveam eu 8 ani”, a explicat logodnica lui Dragnea.

Irina Tănase a adăugat că nu poate să considere o coincidenţă faptul că pe 22 decembrie ieşea şi vorbea despre starea de sănătate a lui Liviu Dragnea, iar după o zi familia ei şi a fostului şef al PSD au fost citate în acest dosar.

„Nu pot că consider o coincidenţă că pe 22 decembrie spuneam că lui Liviu îi este pusă viaţa în pericol şi pe 23 s-au scris citaţiile către toată familia. O pot considera o pedeapsă sau o răzbunare a sistemului asupra noastră pentru că am îndrăznit să vorbim despre situaţia în care este acesta. E părerea mea”, a declarat Irina Tănase.

Totodată, ea a spus că i-a fost citată şi familia sa (fratele), dar şi familia lui Dragnea, în acest dosar – fosta soţie şi fiii.

Irina Tănase a investit anul trecut peste 350.000 de euro, în proprietăți imobiliare din București și împrejurimi, dezvăluie Rise Project.

Achizițiile au fost făcute înainte și după ce Dragnea a intrat la pușcărie.

În decembrie 2019, în ajunul Crăciunului, tânăra a cumpărat un apartament de 260.000 de euro, situat aproape de Casa Poporului. În portofoliul imobiliar al Irinei Tănase, au intrat și două terenuri cu acces la un lac cu știucă, șalău și biban, în județul Ilfov.

Tănase are 27 de ani, și-a deschis un birou de mediator în vara anului trecut și anterior a lucrat la stat, fiind secretara lui Dragnea. În declarațiile de avere din acea perioadă a trecut doar salariile de bugetar și nu a menționat conturi bancare sau proprietăți. Un român cu salariu mediu ar avea nevoie de peste 45 de ani, fără alte cheltuieli, ca să strângă banii necesari achizițiilor Irinei.

Pe strada Episcop Chesarie, la numărul 21, aproape de Parlamentul României, un bărbat repară poarta de fier forjat de la intrarea care dă acces locatarilor în curtea în care se află două clădiri.

Cea de la stradă e o construcție veche, dărăpănată, cu ziduri scorojite, geamuri înalte și trei balcoane. Acoperișul lipsește complet pe alocuri, iar ploaia a ros și a lăsat urme adânci în pereți.

Irina Tănase și-a cumpărat un apartament la parterul blocului interbelic cu patru etaje, din spatele clădirii scorojite. Geamurile au fost de curând schimbate cu termopane maronii. Sunt larg deschise și în interior se văd muncitori în salopete. Se renovează.

Ajungem la ușa principală, prevăzută cu interfon. Nu apucăm să apăsăm pe buton, că ușa se deschide și iese chiar Irina Tănase, însoțită de prietena și partenera ei de afaceri, Sînziana Hristache. Tănase e îmbrăcată lejer. Poartă șapcă, bluză albă, blazer negru, pantaloni și adidași albi.

Reporter: Bună ziua, de la RISE Project. Știm că ați cumpărat acest apartament.
Irina Tănase: Așa.

Reporter: Doream să vă întrebăm de unde ați avut banii.

Irina Tănase: E treaba dumneavoastră?

Reporter: Suntem reporteri, trebuie să punem întrebări. Vrem să înțelegem niște lucruri.
Irina Tănase: Ce vreți să înțelegeți?

Reporter: Noi scriem aceste materiale.
Irina Tănase: De ce vă interesează? Ca ce chestie mă întrebați pe mine, ce fac eu? Sunt persoană publică cumva?

Reporter: Conform legii, sunteți definită ca persoană publică.
Irina Tănase: Nu aveți de ce să vă interesați, întrebați băncile, transferul s-a făcut prin bancă. Banii e clar că au fost legal, că altfel cum făceam transferul prin bancă?

Reporter: Vroiam doar să  discutăm.
Irina Tănase: După cât ați scris despre noi, fără să mă întrebați vreodată, clar…

Reporter: Tocmai din cauza aia am venit aici. Știm că ați mai luat niște terenuri și la Piscu…

Tănase iese din curte fără să răspundă. Pe 24 decembrie 2019, când Irina Alexandra Tănase și-a făcut cel mai costisitor cadou imobiliar, Liviu Dragnea era deja de șapte luni în spatele gratiilor, pentru angajările fictive de la DGASPC Teleorman.

Apartamentul, pe care a dat 260.000 de euro, are 178 mp și un garaj de 47 mp – cât o garsonieră mai mare. Atașat are și un teren proprietate exclusivă de 250 mp și alți 50 de mp, în cotă indiviză. Locuința este într-un ansamblu de două clădiri vechi, la 1,4 km de Casa Poporului, într-un cartier de case din Sectorul 4.

Foștii proprietari s-au angajat prin contract să elibereze locuința la sfârșitul lui martie, anul acesta, și au primit banii prin bancă, în ziua semnării contractului. Simplu cum spui „Irina Tănase”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri