Caută
Close this search box.

Mitropolitul Andrei Andreicuţ: Cine dă, lui îşi dă, cine face, lui îşi face

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, spune, în pastorala sa de Crăciun, că toţi trebuie să fim mai darnici, pentru că, dăruind cuiva, de fapt ne dăruim nouă înşine.

Aş vrea să rezum cuvântul pastoral pe care l-am trimis tuturor credincioşilor noştri. Şi acest cuvânt pastoral se intitulează ‘Cine dă, lui îşi dă, cine face, lui îşi face’. Am plecat de la acest cuvânt pastoral gândind-ne la faptul că cei trei magi de la Răsărit, atunci când au venit la Noul Născut, şi-au încheiat drumul lor cu mare dărnicie. (…) Gândul cu care am scris această pastorală a fost că şi noi, la rândul nostru, trebuie să fim darnici, milostivi, altruişti în orice vreme. Dar, în mod special, în vremurile acestea care sunt încercate de epidemia care s-a generalizat„, a spus Andrei Andreicuţ.

El a arătat că nu atât valoarea darului este importantă, cât mai ales simbolistica acestuia.

Şi este o realitate că, la Sărbătoarea Crăciunului, creştinii buni sunt darnici, şi în mod special părinţii cu copiii lor, mamele cu copiii lor. Doresc să le facă copiilor bucurie. Şi Moş Crăciun le aduce daruri, daruri multe, mai mari sau mai mici. Şi, la urma urmei, nu valoarea darului, ci simbolul pe care îl poartă darul are mare importanţă pentru cei dragi, pentru cei cărora le facem daruri„, a explicat mitropolitul Clujului.

Andrei Andreicuţ a amintit în pastorala sa de Crăciun şi de Nicolae Steinhardt.

Darurile vremelnice capătă valenţă veşnică. Nu în zadar Părintele Nicolae Steinhardt ne-a lăsat sintagma ‘dăruind vei dobândi’. Dreptmăritori creştini, darurile noaste vremelnice au consecinţe veşnice. Lucrul acesta îl înţelegem din multe relatări„, a mai arătat Andrei Andreicuţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri