Caută
Close this search box.

VIDEO Klaus Iohannis, întâlnire cu Nicușor Dan: Primăria Capitalei poate soluționa o parte din probleme cu bani europeni

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, printre temele abordate regăsindu-se termoficarea, traficul, gestionarea deşeurilor, poluarea.

O discuţie foarte bună, aplicată. Domnul primar general mi-a prezentat problemele cele mai grele, cele mai mari pe care le-a găsit de la preluarea mandatului. Mi-a prezentat soluţiile pe care le vede şi probleme, ştim cu toţii, sunt multe, începând de la termoficare, la trafic, la gestionarea deşeurilor, la problema poluării în Bucureşti. Toate acestea sunt chestiuni complicate şi am fost foarte bucuros să văd că domnul primar general are soluţii, are abordări foarte constructive„, a afirmat şeful statului, citat de Agerpres.

Unele dintre aceste probleme pot fi soluţionate cu ajutorul fondurilor europene, iar altele cu sprijinul „solid” al Guvernului.

„Este evident că unele dintre aceste probleme pot fi soluţionate dacă se folosesc foarte mult banii europeni, dacă se construiesc finanţări potrivite, dar, în acelaşi timp, am abordat şi chestiuni pe care Bucureştiul singur nu le poate rezolva şi aş da, poate, două exemple: chestiunea termoficării nu poate fi rezolvată în această etapă doar de Primăria Generală este nevoie de o colaborare strânsă şi un sprijin solid de la Guvern şi autostrada de centură, care este vitală pentru Bucureşti, pentru a aerisi traficul. (…) Este o chestiune care, evident, cade prioritar în zona Guvernului”, a explicat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, tot ce ţine de buna gestionare a Bucureştiului se poate rezolva în condiţiile în care municipalitatea găseşte în Guvern „un partener solid şi un sprijin solid”.

„Cred că se poate rezolva tot ce ţine de buna gestionare a Bucureştiului, în condiţiile în care primarul general şi Primăria Generală găsesc în Guvern un partener solid, un sprijin solid şi atunci, într-un termen rezonabil, şi problemele Capitalei vor putea fi abordate şi rezolvate”, a susţinut şeful statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri