Președinta aleasă Maia Sandu, dar și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, au îndemnat oamenii să iasă astăzi la protest în fața Parlamentului, nemulțumiți de un proiect de lege înaintat de socialiști, prin care se va schimba subordinea Serviciului de Informații și Securitate de la Președinție către Parlament.

Maia Sandu califică proiectul drept încercare de a-i limita competențele. La protest au venit oameni care poartă masca de protecţie, fiind îndemnați să păstreze distanța socială.

„Jos cei corupți. Ei încearcă să ne dezbine prin proiecte de legi pe care le bagă pe gât deputaților. Țara este a noastră și vom merge până la urmă”, declară deputatul PAS, Oazu Nantoi, în fața mulțimii.

Oamenii scandează „Dreptate pentru oameni”.

„Plecați de la putere”, strigă deputatul PAS, Vladimir Bolea, iar mulțimea îl susține. „Astăzi e o zi istorică, pentru că am venit aici să spunem că poporul îl susține pe președintele ales. Jos corupția. Jos acest Parlament, care vrea să lipsească președintele de pârghii”, continuă Bolea.

Deputați PAS țin cuvântări în fața mulțimii, menționând că SIS trebuie să rămână în subordinea Președinției pentru a putea combate „un alt furt de miliarde”.

Mulțimea scandează „Jos Mafia”. În fața protestatarilor a ieșit unul dintre liderii Partidului Nostru, Ilian Cașu: „Afară din Parlament, acesta e protestul nostru, al cetățenilor!”.

„Să vă fie frică, poporul se ridică. Maia Sandu – președinte. Dodon la pușcărie”, strigă mulțimea.

Poliția spune că la protest participa aproximativ 2 mii de oameni, iar organizatorii protestului afirmă că în fața Parlamentului ar fi prezenți sub 10 mii de persoane, din toate raioanele.

Oamenii cântă imnul țării.

În fața mulțimii au ieșit deputații din PAS și Platforma DA, dar și președinta aleasă Maia Sandu. După ce au înlăturat problemele tehnice, președinta aleasă a vorbit despre democrație și dreptate:

„Vă rog să respectăm regulile, să purtăm masca și să păstrăm distanța. Am venit aici să ne apărăm democrația. Aproape 10 luni, Dodon și Guvernul lui au făcut totul pe dos și tot din cauza lor trebuie să ieșim în stradă ca să ne apărăm votul și drepturile, în plină criză pandemică, criză economică, criză în agricultură. Cu ce ocupă ei? Cu reducerea atribuțiilor președintelui. Au înțeles că vom face ordine în țară și le este frică.”

Maia Sandu a vorbit și în limba rusă, în fața protestatarilor, după care a plecat. Dumitru Alaiba, deputat PAS, a venit cu o pereche de cătușe: Acestea sunt verighetele pentru nunta Dodon/Șor din Parlament, observă Unimedia.

În fața mulțimii vorbește președintele PUN, Octavian Țăcu: Nu vă amăgiți cu iluzii, trebuie să alungăm ultimele influențe ale Federației Ruse la Chișinău.

Mulțimea îi strigă vorbitoarei Natalia Gavriliță: Luați masca de la gură, că nu se aude. Întrucât deputații au luat o nouă pauză în ședința plenară, cei din opoziție au ieșit din nou în fața protestatarilor.

La protest a venit și liderul Platformei DA, Andrei Năstase, care a ținut un discurs în fața mulțimii. După ora 13:00, oamenii au început să plece din fața clădirii Parlamentului.

164 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here