Caută
Close this search box.

Marea Britanie anunță noi reguli la intrarea în țară începând de luni

coronavirus

Marea Britanie anunță noi restricții la intrarea în țară pentru a bloca circulația noilor variante ale COVID-19 și renunță astfel la aranjamentele făcute cu unele țări, conform cărora până acum călătorii din unele state erau exceptați de la măsura obligatorie privind izolarea la domiciliu, scrie Reuters.

Începând cu data de 18 ianuarie, toți pasagerii care sosesc în Marea Britanie trebuie să prezinte, inclusiv la îmbarcarea în trenuri, feriboturi sau aeronave, un test cu rezultat negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea deplasării, a anunțat vineri guvernul britanic.

Pe lângă test negativ, toate persoanele care intră pe teritoriul Marii Britanii trebuie să se auto-izoleze timp de zece zile. Dacă după cele zece zile aleg să repete testul iar rezultatul este negativ, atunci ele pot ieși din izolare mai devreme.

Prim-ministrul Boris Johnson a declarat în cadrul unei conferințe de presă că noile măsuri au ca scop să împiedice un posibil colaps al cadrelor medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri