Radu Țincu, medic de Terapie Intensiva la Sectia ATI a Spitalului Floreasca, a comentat pentru B1 TV faptul că președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat împotriva COVID-19, vineri, chiar la începutul celei de-a doua etape de imunizare.

Acesta a afirmat că gestul președintelui reprezintă un gest de responsabilitate și de încredere față de popor.

„Vreau să subliniez faptul că președintele Iohannis s-a vaccinat astăzi este un element extrem de important pentru că el creează încredere și aduce un plus imaginii acestei campanii de vaccinare. Am văzut că foarte multă lume s-a întrebat când se vaccinează președintele României. Sunt deja discuții că președintele ar fi sărit rândul, vaccinându-se în acestă zi. Nu cred acest lucru. Președintele unei republici reprezintă conducătorul suprem al țării si el trebuie să fie protejat împotriva îmbolnăvirii. Faptul că s-a vaccinat astăzi printre primii, mi se pare că este un gest de maximă responsabilitate, pe care îl așteptam cu toții. Eu cred că putea să se vaccineze printre primii, pentru că președintele reprezintă o personalitate de care avem nevoie și fără de care conducerea statului ar putea să aibă de suferit, dacă s-ar fi îmbolnăvit și ar fi fost scos din activitate. Vaccinarea președintelui aduce garanția acestui vaccin și un plus de imagine, care îi va motiva pe mulți să accepte imunizarea împotriva SARS-COV-2”, a afirmat medicul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.