Caută
Close this search box.

Un primar testează angajații cu etilotestul

Supărat pe angajați, după ce au fost văzuți în timpul serviciului la barul din comuna, primarul dintr-o localitate din Timiș, a instituit testarea acestora cu etilotestul. Edilul speră ca măsura lui să fie luată în serios. El spune că altfel, funcționarii publici riscă să fie dați afară.

Etilotestul este o investiție de 3000 de lei pe care primarul din localitatea Belinț, județul Timiș, o consideră necesară în instituția lui.

La începutul anului primarul a schimbat regulamentul de orfine interioară și s-a hotărât și achiziționarea unui etilotest. Aparatul a ajuns astăzi în primărie iar primul testat a fost chiar viceprimarul comunei.

În timp ce unii angajați privesc suspicios noua măsura, alții nu o consideră tocmai rea.

Și contribuabilii cred că atitudinea primarului este benefică pentru localitate și pentru instituția pe care o conduce.

Primarul comunei Belint speră ca testele făcute cu regularitate să impună seriozitate în rândul personalului pentru că altfel, pentru cei care nu vor respecta regulamentul de ordine interioară vor exista pedepse aspre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri