Caută
Close this search box.

Spitalul Județean de Urgență din Suceava și spitalul din Rădăuți nu au paturi libere la terapie intensivă pentru pacienții cu coronavirus

Terapie Intensivă

Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava nu are locuri disponibile la ATI pentru pacienţi COVID-19. Aici sunt în stare severă și gravă 93 de persoane internate cu această patologie. Nici Spitalul Municipal Rădăuţi nu are paturi libere în sectorul COVID şi nici locuri disponibile la terapie intensivă pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2.

Din totalul celor 556 pacienţi internaţi în SJU, 205 pacienţi sunt diagnosticaţi cu COVID-19, 45 pacienţi sunt în zona tampon, iar 306 pacienţi sunt cu afecţiuni non-COVID, a transmis Prefectura Suceava.

Dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 din SJU Suceava, doi prezintă forme uşoare, 110 prezintă forme medii ale bolii, 73 au forme severe şi forme grave. Dintre cei internaţi în secţia ATI, patru sunt ventilaţi non-invaziv şi trei intubaţi ventilaţi invaziv.

SJU Suceava dispune, la această dată, de 323 paturi libere, din care 34 pentru pacienţi COVID-19 şi 28 de ventilatoare libere, dintre care 13 pentru pacienţii COVID-19.

La Spitalul Municipal Rădăuţi sunt internaţi 91 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 16 cu forme grave şi unul în stare critică.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internaţi 23 de pacienţi cu COVID-19. Dintre aceştia, 9 au forme grave.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt internaţi 28 de pacienţi cu COVID-19, iar 10 au forme grave.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului sunt internaţi 34 de pacienţi, iar la Spitalul Boli Cronice Siret sunt internaţi 16 pacienţi cu COVID-19.

În tot judeţul Suceava sunt 1.272 de cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în evoluţie.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri