Caută
Close this search box.

Restricţiile în vigoare vor fi prelungite cu 14 zile, în Bucureşti

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat duminică, după şedinţa Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, că restricţiile în vigoare vor fi prelungite cu 14 zile.

„Vor fi prelungite cu 14 zile dacă nu intervin alte lucruri care să ne oblige să luăm alte măsuri. Rata de infectare este în creştere. Astăzi am fost anunţaţi de DSP că am ajuns la 5,3 rată de infectare”, a declarat prefectul.

În contextul ratei de infectare de 5,33 la mia de locuitori, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a dispus începând de duminică, de la ora 0.00, prelungirea măsurilor actuale.

Astfel, informează un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, în unităţile de învăţământ participarea la ore se desfăşoară cu prezenţă fizică pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi elevii din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale

De asemenea, este permisă organizarea cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ a următoarelor activităţi: simulările examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali; evaluările naţionale; orele remediale pentru toate clasele.

Elevii din celelalte clase/ani de studiu vor participa la cursuri în sistem online.

„Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi în interiorul altor spaţii publice închise care au acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de faptul că sunt construcţii cu caracter temporar sau permanent. Se interzice activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, cu excepţia deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unităţi”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri