Caută
Close this search box.

ALARMANT. „Doar 18% din populația nevaccinată dorește să mai fie imunizată”

Invitatul ediției de marți a Gândul Live a fost Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD. Acesta a subliniat faptul că evoluția campaniei de vaccinare din România este nefavorabilă, vorbind despre nevoia unei relansări a acesteia. Potrivit social democratului, chiar dacă o parte din populație încă nu rezonează cu mesajele transmise de autorități, există soluții, acestea constând în recalibrarea modului în care se transmit informațiile de la centru.

„Vaccinarea este o soluție pentru această perioadă”

„Vaccinarea este o soluție pentru această perioadă. Din păcate, astăzi am citit o știre care nu mi-a dat încredere. Doar 18% din populația nevaccinata dorește să mai fie vaccinată. Toate greșelile făcute în comunicare, lipsa de încredere în autorități, toate acestea trebuie rezolvate. Această campanie trebuie relansată. La început am avut o țintă. Am văzut că doar o treime din centrele deschise erau destinate persoanelor cu boli cronice sau peste 65 de ani. Restul centrelor erau pentru cei care „puteau să fie în față”. Am citit un articol în presă în care se spunea că două treimi erau la lucrătorii speciali. Vaccinarea nu este singurul lucru. Testarea trebuie făcută în continuare. Nu s-a mai întâmplat nimic cu testarea în școli. Toate aceste stângăcii se văd în rezultatele campaniei de vaccinare. Cu certitudine, campania de vaccinare trebuie reîncepută, cu o nouă prezentare, o nouă comunicare, astfel încât să avem încrederea populației.”

Întrebat de Emma Zeicescu ce se poate face în condițiile în care populația care refuză vaccinarea are o educație precară și nu rezonează cu mesajele autorităților, Radu Oprea a spus că există soluții, dacă strategiile de comunicare sunt bine gândite.

„Este tot o lipsă a comunicării guvernanților. Nu îi înțeleg pe oameni. Dacă te crezi elită, nu poți ajunge la niște oameni. Trebuie să ajungem și la oamenii din mediul rural, cei care au o situație mai grea”, a mai afirmat Radu Oprea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri