Caută
Close this search box.

Suporterii revin pe stadioane de la 1 mai! Emoție în sport

Este mare emoție în lumea sportului. Până la 1.000 de spectatori vor avea acces pe stadioane începând de la 1 mai, dar asta în zonele mai puţin afectate de pandemie.

Sălile de sport vor putea primi până la 500 de spectatori, tot în zonele „galbene”, unde restricţiile sunt mai puţin importante, pentru toate „evenimentele sportive de interes naţiional”, s-a anunțat, de asemenea, la finele săptămânii trecute.

Stadioanele sunt total închise publicului din octombrie în Italia, după ce au fost deschise câteva săptămâni în septembrie, în limita a 1.000 de persoane. Iată că primul pas în Peninsulă va fi făcut, așadar, la 1 mai, adică foarte curând.

Meciurile de fotbal din Serie A, dar şi campionatele de baschet şi volei, precum şi turneul de tenis de la Roma (9-16 mai) se vor desfăşura cu minim de public.

Guvernul Italiei şi-a dat deja acordul pentru ca Stadio Olimpico din Roma să fie deschis la un sfert din capacitate – adică aproape 17.000 de spectatori – pentru cele patru meciuri de la Euro-2020, prevăzute în iunie şi iulie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri