Caută
Close this search box.

Gigi Becali vorbeşte despre sine la persoana a treia, încercând să explice de ce conducea cu viteză excesivă

gigi becali

Prins cu viteza de 106 km/h în localitate, lui Gigi Becali i-a fost suspendat dreptul de a conduce timp de 90 de zile şi a încasat o amendă în valoare de 1.305 de lei. Ce spune el acum?

„În loc de 100, aveam 103 kilometri pe oră. Aveam 3 kilometri în plus şi a zis că se reţine permisul…Treaba e că eu veneam din autobandă, îţi dai seama.

Păi bine, măi, dacă depăşeşte omul 3-4 kilometri din autobandă, păi am hotărâri judecătoreşti în sensul ăsta.

Care au depăşit cu 3-4 kilometri şi spune judecătorul, omul nu e vitezoman, omul are o maşină puternică”, explică Gigi Becali.

Gigi Becali conducea cu 106 km/h într-o localitate din judeţul Argeş. El spune că se grăbea să ajungă la înmormântarea unui călugăr din judeţul Vâlcea.

El a mai spus că va contesta în instanţă suspendarea permisului şi amenda, dar şi că este dispus să susţină un examen pentru a-şi primi mai repede carnetul. În tot acest timp, şofer îi va fi Ionuţ Luţu.

„Am o maşină nouă acum, un Mercedes Maybach. Asta e numai una în România, acum, eu am luat-o pe prima”, a mai spus Becali. El susţine că Poliţia nu ar avea o dovadă clară că a încălcat legea.

„Ştiţi de ce nu are filmarea şi de ce am contestat eu? Pentru că el a avut două maşini. O maşină din faţa mea, şi eu eram în spate. Şi nici nu avea cum să filmeze”, susţine omul de afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri