Prin 2003, am descoperit că ziarul la care lucram, Gardianul, era guvernamental, aşadar ce spuneau de-alde Cristian Pîrvulescu, Renate Weber sau Monica Macovei ori alţi actanţi ai societăţii civile era publicabil pe coloana de ştiri de 500 de semne sau în footerul paginii.

Conferinţele de presă ale directorului general Soros Open Network România, Renate Weber, şi ale invitatului său, aveau loc la conference hall-ul dintr-o clădire nouă, de vizavi de Palatul Victoria.

Cum eram acolo, fiind acreditat pe Guvernul Năstase, era floare la ureche să trec strada. Erau conferinţe de presă-seminar tematice, care porneau de la ceva ce se petrecea în actualitate şi dezvoltau problematica, aprofundând chestiunile, pornind de la predicatele societăţii deschise.

Era o plăcere. Mi se deschidea mintea. La Renate Weber, îmi plăcea că se vedea, în patosul cu care vorbea, că credea în ceea ce spune. Era umană, explica lucruri foarte dificile şi destul de abstracte, bazate pe concepte intelectualizate puternic, de ţi-era jenă ulterior că nu le puteai reproduce.

renate weber

Pentru mine a fost o şcoală de gândire, dincolo de scrierile lui Hannah Arendt sau Ludwig von Mises, Ghiţă Ionescu sau Vladimir Bukovski. Vă daţi seama? Vă puteţi acum da seama? Eşti mare şi puternic atâta timp cât onoarea ta este mai presus decât dorinţa ta de putere. După aceea? Aşa trece gloria lumii.

După 2004, Renate Weber a făcut, uite-aşa, o acoladă, devenind consilierul lui Băsescu. A fost o perioadă în care era…. mmmmm… decentă şi greu frecventabilă. După care a intrat în politică….

… Băi nene, să te ţii… A intrat Renate în politică aşa cum intră scobitoarea-n ridiche şi acu-n pneul bicicletei. Pe măsură ce a trecut timpul, duamna a devenit în tot mai mare măsură un exponent al extremismului ultrareacţionar antieuropean.

Abjecţiunile conceptuale debitate de ea şi Norica Nicolai în anii PSDragnea mă revoltau. Mi-am dat seama că Renate Weber era genul de intelectual care se îmbracă în hainele care i se dau: vorbea cu la fel de mult patos în apărarea valorilor pe care în urmă cu 15 ani le critica.

Numitorul comun este că, cu o ipocrizie incredibilă, se declara îngrijorată pentru aceleaşi concepte fundamentale. Statul de drept era în pericol, separaţia puterilor în stat aşijderea, nu mai vorbesc despre drepturile omului. Dar totul era pe dos. Absolut revoltător!

Paroxismul a fost atins de Renate Weber în pandemie: a fost unul dintre factorii oribili ai augmentării unei infectări cât mai mari a românilor, fiind, implicit, prin valorile pe care le apăra, o negaţionistă ultrareacţionară, agresivă până la violenţă.

Aşa că acum nu-mi rămâne decât să spun atât: drum bun şi cale bătură, Renate, iar când te duci la piaţă, să-ţi cumperi roşii, să-ţi pui baticul înflorat pe cap şi ochelarii de soare, să nu te recunoască vreunul care nu este infectat de ideile pe care le-ai predicat ca europarlamentar şi avocat al poporului pesedist.

Pentru că, dacă te va recunoaşte, îţi va administra foarte multe perechi de palme morale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here