Fostul ministru al Justiției în guvernarea PSD Tudorel Toader povestește, pe Facebook, despre o întrevedere pe care ar fi avut-o cu ambasadoarea Olandei la București în contextul scandalului legat de ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea. El spune că diplomatul poate confirma că i-a transmis într-o discuție privată că nu promovează grațierea și amnistia și că preferă să demisioneze din guvern decât să facă așa ceva.

”La o întrevedere, în doi, cu ambasadoarea Olandei, la rândul dânsei preocupată fiind și îngrijorată, i-am spus: <<uitați-vă în ochii mei, eu nu promovez OUG privind amnistia și grațierea, prefer să plec și să îmi reiau atribuțiile de rector la Iași>>. Cu o atitudine total schimbată, a plecat de la MJ, fapt pe care sper să-l confirme în eventualitatea unei întrebări!”, a povestit Tudorel Toader, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Tudorel Toader a deținut funcția de ministru al Justiției din februarie 2017 (preluând mandatul de la Florin Iordache pe fondul protestelor privind OUG 13). El a exercitat această funcție în mai multe guverne PSD, până în aprilie 2019 când partidul condus atunci de Viorica Dăncilă i-a retras spijinul politic, forțându-l să demisioneze. Mai mulți social-democrați i-au reproșat că nu a promovat ordonanțele de urgență pentru modificarea codurilor penale și contestația în anulare.

Tudorel Toader rămâne însă cel care a determinat revocarea din funcția de procuror-șef al DNA a Laurei Codruța Kovesi, în prezent șefa Parchetului European.

De asemenea, este artizanul Secției de anchetare a magistraților, secție care continuă să fie un dosar nerezolvat, în contextul în care liderii actualei coaliții de guvernare PNL-USR/PLUS-UDMR nu ajung la un numitor comun privind desființarea acestei secții.

În cei doi ani de mandat, Tudorel Toader a primit mai multe ultimatum-uri din partea liderului PSD, Liviu Dragnea, pentru a da o Ordonanță pentru amnistie și grațiere pentru faptele de corupție, iar posibilitatea adoptării unei astfel de OUG a revenit constant în discuție. Tudorel Toader nu a dat OUG pentru amnistie, însă a adoptat Ordonanța 7 – „o aministie pe bucăți”. Ordonanța de Urgență 7 a fost adoptată în 19 februarie și modifica din nou cele trei legi ale justiției.

Tudorel Toader a mai promovat și dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here