Caută
Close this search box.

Un deputat UDMR va depune în Parlament un proiect de lege împotriva comunității LGBTQ

udmr

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a anunțat că susține inițiativa guvernului de la Budapesta, de a organiza un referendum pe tema controversatei sale legi împotriva comunității LGBTQ.

De asemenea, István Csomortányi, președintele PPMT, a declarat că odată cu începutul noii sesiuni a Parlamentului României, în septembrie, partidul pe care îl conduce va iniția, prin propriul reprezentant în legislativul de la București, deputatul Zakarias Zoltan de la UDMR, un proiect legislativ intitulat ”pentru protecția copiilor” similar cu cel din Ungaria, care a atras critici vehemente din partea mai multor state și lideri politici ai UE, notează publicația Kronika Online.

„Este important ca cetățenii maghiari de peste graniță să își exprime cât mai multe opinii cu privire la problemele referendumului inițiat de guvernul maghiar, exprimând astfel unitatea națiunii maghiare.

Este destul de clar ce trebuie făcut, iar după consultarea cu János Mezei, președintele Partidului Civic Maghiar (partid care face parte din Alianța maghiarilor din Transilvania), este clar că atât PPMT, cât și Partidul Civic Maghiar (PCM) susțin valorile tradiționale și îi încurajează pe toți cetățenii maghiari să participe la referendum și să susțină protecția familiilor și copiilor”, a declarat István Csomortányi, care mai este și co-președintele Alianței Maghiare din Transilvania.

Acesta a mai subliniat că „este util ca Ungaria să demonstreze direct voința oamenilor în legătură cu Legea privind protecția copilului, deoarece acest lucru a provocat isteria unor cercuri occidentale”. Totodată, István Csomortányi a transmis că legea „varsă apă limpede în pahar în legătură cu propaganda LGBTQ din șocli și mass-media adresată copiilor”.

„Ar fi utilă implementarea unei legislații similare care protejează copiii de propaganda sexuală în întreaga Europă Centrală și de Est, nu numai în țări precum Ungaria și Polonia” a declarat politicianul orădean în conferința de presă.

Csomortányi a anunțat că este timpul ca parlamentarii români „să ia atitudine cu privire la protecția copilului și să se hotărască dacă intenționează să protejeze copiii de acest tip de propagandă pe care diferite ONG-uri suspecte încearcă să o impună societății românești și comunității din Transilvania, sub pretextul libertății”.

În aceste condiții, după deschiderea noii sesiuni a Parlamentului României, un proiect de lege similar cu cel inițiat de partidul FIDESZ la Budapesta, va va propus pentru introducerea pe ordinea de zi de către deputatul Zakarias Zoltan, lider al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, care a intrat în Parlamentul României pe listele UDMR.

„Acesta ar fi un pas important și util pentru societatea românească, chiar dacă România va fi inclusă alături de Ungaria și Polonia pe lista țărilor care desfășoară o vânătoare de vrăjitoare”, a mai spus președintele Partidului Popular Maghiar. István Csomortányi a subliniat, de asemenea, „dublul standard” care afectează membrii minorităților naționale indigene din Uniunea Europeană, care numără aproximativ cincizeci de milioane de persoane și ale căror drepturi și nemulțumiri sunt ignorate de autoritățile de la Bruxelles. Csomortányi susține că oficialii europeni sunt atenți doar la drepturile comunității LBGTQ și le protejează „cu dinții și unghiile”, spunând despre acestea că sunt „create artificial”.

Liderul PPMT a mai făcut referire la faptul că problema utilizării limbii materne și restituirea bunurilor bisericești este nerezolvată în România, acuzând Bruxelles-ul că nu se implică în rezolva acestor probleme.

La rândul său, Gyula Zatykó, vicepreședinte PPMT, și-a exprimat speranța că „această problemă va uni puțin popoarele din Europa Centrală și de Est, deoarece această tendință anti-viață afectează în principal Occidentul, în timp ce societățile din regiunea noastră sunt în mare parte în favoarea normalității”. Zatykó a mai transmis că este important ca poporul maghiar din Transilvania să-și eprime opinia în legătură cu această problemă, astfel încât să se poată indica modul în care maghiarii din Transilvania se raportează la comunitatea LGBTQ.

În finalul conferinței de presă de la Oradea, István Csomortányi a explicat că a sosit momentul ca România „să își determine în mod cert poziția cu privire la această chestiune, motiv pentru care proiectul de lege care urmează să fie prezentat de Partidul Popular Maghiar ar putea fi util pentru adoptarea unei poziții mai clare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri