Caută
Close this search box.

Incendiar. Primarul Radu Mihaiu: ”Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, ALPAB, ar trebui desfiinţată!”

Primarul Radu Mihaiu susţine că Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti ar trebui desfiinţată, deoarece toate obiectivele ALPAB se află „într-o stare deplorabilă”, în timp ce este respinsă transmiterea lacului din Parcul Naţional către Sectorul 2 pentru a-l curăţa şi a porni un proiect de reabilitare.

„Dacă Nicuşor Dan nu are îndrăzneala să o spună, atunci o zic eu – Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti trebuie desfiinţată. Pe lângă că nu îşi face treaba deloc, ALPAB mai şi pune beţe în roate celor care sunt dispuşi să pună umărul la treabă. Au trecut luni bune de când am cerut în administrarea noastră lacul din Parcul Naţional pentru a-l curăţa şi pentru a porni un proiect de reabilitare a parcului, dar şi a malurilor care sunt efectiv surpate. De 4 ani Primăria Sectorului 2 tot încearcă să preia acest lac aflat în mijlocului parcului nostru. Ne-au tot plimbat cu tot felul de motive. Ne-au cerut hârtii peste hârtii, iar acum ne cer inexplicabil să reluăm procedura de la început. Motivul real? ALPAB se opune”, a scris Mihaiu, marţi, pe Facebook.

El a adăugat că, potrivit unei adrese interne, directorul general ALPAB nu susţine transmiterea lacului în administrarea Primăriei Sectorului 2, pe motiv că acesta este „întreţinut, amenajat şi pus la dispoziţia” vizitatorilor Parcului Naţional.

„Serios? Domnule director general, când aţi fost ultima oară să verificaţi ‘întreţinerea’ acestui lac? Raţele abia se mai deplasează printre gunoaie. Malurile dau să cadă. Insula aflată de ani de zile sub lacăt e plină de deşeuri. Despre ce vorbiţi? Toate obiectivele ALPAB din Sectorul 2 (şi din restul Bucureştiului) sunt într-o stare deplorabilă. Parcul Circului a ajuns o ruină. Malul Lacului Tei e năpădit de buruieni. Parcul Verdi nu îl aranjează, dar îl împart prin contracte ilegale băieţilor dispuşi să mai toarne o afacere bănoasă pe cârca statului. (…) Am cerut Lacul Naţional. Am cerut Parcul Verdi. Le luăm şi pe celelalte. Iar de ALPAB nu mai e nevoie. Să se ducă şi să ne lase”, a afirmat primarul Sectorului 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri