”Eseu despre orbire”, cartea scriitorului portughez José Saramago, cred că se potrivește foarte bine cu realitatea de acum, din pandemie.

Autorul creează spațiul unei epidemii inexplicabile de orbire în masă. Povestea halucinantă a unor personaje afectate de virusul orbirii, într-o lungă și traumatizantă carantină, sintetizează unitatea și supraviețuirea prin inteligență. Mai e și norocul, portretizat în ”soția medicului”, personaj memorabil prin șansa de a scăpa de orbire.

La fel ca în pandemia de coronavirus, orbirea contagioasă provoacă panică și haos, iar guvernul intervine cu măsuri represive și stupide.

O altă imagine care îmi aduce aminte de spitalele publice din România este azilul aglomerat și murdar, unde au fost izolați nevăzătorii.

Igiena, condițiile de viață și moralul se degradează oribil într-o perioadă foarte scurtă, reflectând societatea din afară.

În romanul lui Saramago, spaima de a rămâne fără alimente, cauzată de neregulile de livrare, acționează pentru a submina solidaritatea. Militarii desemnați să păzească azilul și să se îngrijească de subzistența bolnavilor devin din ce în ce mai necooperanți pe măsură ce mulți dintre ei se infectează: în final, gândesc o formă de exterminare în masă, tăindu-le accesul la medicamentele de bază. Apoi, temându-se de o evadare iminentă, militarii încep să ucidă bolnavii.

La noi, lipsa de organizare funcționează pe aceleași principii de subminare și manipulare. În plus, deficitul de medicamente și materiale medicale inoculează ideea că dreptul la un tratament echitabil este compromis. Urmează bâlbele repetate în raportarea datelor, care contribuie la neîncrederea populației în sistem. Nu mai vorbesc de cele două teribile incendii, cel de la Neamț și cel de la Balș, unde au ars bolnavi de vii, tragedii pentru care nu avem încă rapoarte, nu știm exact ce s-a întâmplat acolo.

Dacă tot am vorbit despre incendiul de la spitalul din Neamț, merită să readucem în prim plan o personalitatea adevărată: Cătălin Denciu, medicul erou care a sărit la propriu în foc pentru a-și ajuta pacienții să trăiască. Ei bine, doctorul curajos, admirat de o lume întreagă, a fost umilit de Ministerul Sănătăţii la întoarcerea în ţară, fiind cât pe să-și piardă dreptul la concediul medical, adică dreptul legitim de a primi lunar o minimă sursă de venit.

Dar să revenim la Saramago. Vă recomand să citiți cartea și să descoperiți singuri infernul pe care-l induce frica. Transpuneți-vă, preț de un minut, într-un oraș devastat de proteste, violențe, plin de orbi care rătăcesc și se luptă pentru a supraviețui.

Mesajul este că atunci când se instalează neputința tot sistemul nostru de valori este anulat.

Violența, bolile și disperarea amenință să copleșească societatea. Dacă se continuă să se gândească doar politic, nu rațional, tare mă tem că în mai puțin de o lună nu prea vom mai avea ce face.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here