Caută
Close this search box.

Simona Halep a făcut anunțul în ceea ce privește viitorul ei în tenis

simona halep

Simona Halep a declarat, luni, că doreşte să facă unele schimbări în jocul ei după despărţirea de antrenorul Darren Cahill şi reluarea colaborării cu Adrian Marcu.

„A fost un an greu cu siguranţă, cu accidentările pe care le-am avut, m-am zbătut destul de mult şi acum încerc să revin, sunt bucuroasă pe teren, sunt bucuroasă că pot juca, sunt sănătoasă din nou.

Pozitiv este faptul că pot în final să joc câteva turnee, câteva meciuri, bineînţeles că nu este uşor să revii după o accidentare, am stat trei, patru luni fără nici un meci oficial, încă mă lupt, dar sunt super-încrezătoare că anul viitor va fi mai bine şi din acest an iau doar partea pozitivă că încă îmi place tenisul şi încă mă bucur să fiu pe teren.

Acum mă simt bine, mă simt destul de stăpână pe ceea ce simt, stăpână pe felul meu de a fi şi merg cu încredere la meciuri acum, indiferent de rezultat, îmi place că am şansa la un bonus, de a mai juca câteva meciuri anul acesta.

Putem spune că ne gândim (n.r. – ea şi Adrian Marcu) un pic la cum am jucat în 2013, jucam un pic mai agresiv, ştiu asta, sunt conştientă. Bineînţeles că o să adaptez şi la jcoul pe care l-am avut în anii trecuţi pentru că a fost un joc solid şi bun dacă am ajuns pe locul 1 şi am câştigat grand slam-uri.

Vreau să progresez pe partea de agresivitate un pic, este în plan, lucrez la acest lucru, de aceea mai fac anumite greşeli uşoare în timpul meciurilor, pentru că încă nu stăpânesc, dar simt că de la săptămână la săptămână între în mine acest joc şi mi-e mai uşor cumva să-l fac.

Pentru pauza competiţională, încă nu am discutat, pentru că vrem să terminăm turneele pe care le mai avem de jucat anul acesta şi după aceea vom discuta toţi şi vom face un plan. Dar aceasta este oarecum ideea, un pic mai agresivă”, a spus Halep, adăugând că va reveni în echipa de Cupa Federaţiei.

Ea se bucură de libertatea pe care o va avea la Ausralian Open în calitate de jucătoare vaccinată.

„(n.r. – pentru presa străină) Am văzut e-mail-ul şi sunt veşti bune. Abia aştept să merg acolo şi să joc primul grand slam al anului. Deciziile sunt luate de guvernul australian şi nu pot comenta. Eu sunt pro-vaccinare împotriva virusului.(…)

Dacă am făcut, înseamnă că sunt pentru, aşa că eu consider că jucătorii ar trebui să facă la fel, dacă vor, bineînţeles, pentru că e mult mai uşor dacă eşti vaccinată acum pentru că nu ai acele restricţii aspre de a sta 14 zile în carantină totală. (n.r – pentur presa română) Cei vaccinaţi au liber şi cei nevaccinaţi, 14 zile de carantină grea, adică nu poţi să ieşi din cameră.

Pentru mine este ok, eu am făcut vaccinul şi au fost cele mai bune veşti, abia aştept să ajung în Australia şi să mă pregătesc ca să pot să dau tot ce pot la primul grand slam din an”, a spus Halep, într-o conferinţă de presă.

Fostul lider WTA nu a apucat să discute cu jucătoarele române prezente la turneul de la Cluj-Napoca, nici cu adversara ei din primul tur, Elena-Gabriela Ruse:

„Aseară am ajuns târziu, astăzi de dimineaţă am fost la antrenament, nu am avut şansa să ne întâlnim, dar cu siguranţă o vom face mai târziu.

Este o jucătoare foarte bună (n.r. – Ruse), de multe ori am spus că joacă bine, solidă, puternică şi anul acesta a confirmat că joacă bine câştigând atâtea meciuri şi urcând în Top 100. Este o adevărată performanţă atunci când eşti la început. O să fie un meci bun, sper să joc un tenis bun, sper să mă simt bine fizic, să fiu aptă sută la sută, să dau tot ce am mai bun.(…)

Ea a adăugat că îşi doreşte să participe la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, după ce a ratat competiţia olimpică din acest an.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri