Caută
Close this search box.

Iohannis: Ne regăsim într-o situaţie economică şi socială care trebuie gestionată cu maximă responsabilitate şi prudenţă

klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, în cadrul celei de a XXIX-a ediţii a Topului naţional al firmelor private, în care subliniază că situaţia economică şi socială trebuie gestionată cu maximă responsabilitate şi prudenţă.

„Astăzi ne regăsim într-o situaţie economică şi socială care trebuie gestionată cu maximă responsabilitate şi prudenţă, astfel încât să putem controla criza sanitară, să asigurăm redresarea economică şi stabilitatea financiară.

Este un semn bun faptul că economiile îşi revin, după un an de scădere abruptă, în 2020. Cea mai recentă prognoză plasează România, în 2021, pe primele locuri în privinţa creşterii economice, prin estimarea actuală de 7,4%.

Însă pandemia, care se dovedeşte un fenomen de durată şi profund, generează în continuare anumite rezerve privind evoluţiile economice”, afirmă şeful statului, în mesajul prezentat la eveniment de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

Iohannis a arătat că România „înregistrează, în prezent, o revenire economică peste aşteptări”, însă nu se poate face „abstracţie de unele dezechilibre macroeconomice în creştere, cum sunt cele externe, dar şi de alte îngrijorări generate de contextul actual”.

„Pe lângă criza sanitară, traversăm în prezent şi o criză energetică. Creşterile fără precedent ale preţurilor la energie electrică, gaze naturale şi carburanţi au deja consecinţe importante asupra cetăţenilor şi mediului de afaceri, în principal asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi asupra industriei mari.

În aceste condiţii, are loc intensificarea inflaţiei, care prin ritmul de 6,3% din septembrie deja depăşeşte dublul proiecţiilor de la începutul anului. Şi există riscul ca scumpirile recente să antreneze, în continuare, o spirală inflaţionistă cu efecte semnificative în plan economic şi social.

Tocmai de aceea, situaţia trebuie tratată cu maximum de responsabilitate şi seriozitate, pentru a nu spori instabilitatea şi lipsa de predictibilitate pe care societatea şi mediul de afaceri le resimt deja”, a precizat şeful statului.

Preşedintele a menţionat că un prim pas în direcţia atenuării impactului crizei energetice a fost deja făcut prin promulgarea legii de aprobare a schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale, indicând că printre beneficiarii măsurii se află şi întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi furnizorii de servicii sociale.

„Acesta este un bun exemplu de cooperare a partidelor responsabile din Parlament, care au ales să lase deoparte orgoliile politice şi să susţină formule de acţiune în sprijinul întreprinzătorilor. Întrebarea este dacă acest exemplu poate fi extins şi replicat în continuare, pentru că economia nu aşteaptă, iar întreprinzătorii nu mai pot avea răbdare”, afirmă şeful statului.

Klaus Iohannis a arătat că majoritatea IMM-urilor semnalează incertitudini în privinţa evoluţiilor viitoare şi că, în acelaşi timp, numărul agenţilor economici care au fost nevoiţi să renunţe la activitate a crescut cu aproape 30% faţă de anul 2020.

„Sunt aspecte mai mult decât preocupante, care arată însă că redresarea economică are nevoie, deopotrivă, de capital românesc şi de investiţii străine. Sunt încrezător că demersurile CNIPMMR în direcţia coagulării întreprinzătorilor şi a propunerilor concrete de susţinere a capitalului autohton, atât de necesar economiei noastre, vor avea succes.

Finanţarea publică trebuie să fie orientată, realist şi fezabil, în direcţia nevoilor structurale ale economiei şi ale afacerilor dumneavoastră”, subliniază el.

Şeful statului şi-a exprimat susţinerea pentru apelurile repetate venite din partea mediului de afaceri privind reformarea statului, în scopul reducerii birocraţiei şi al eficientizării relaţiei dintre stat şi mediul de afaceri.

„Însă, în ciuda provocărilor generate de pandemie, este important să privim lucrurile şi dintr-o altă perspectivă, pentru a identifica şi ferestre de oportunitate, care să urgenteze reformele asumate.

Pentru mediul de afaceri, una dintre oportunităţile cheie o reprezintă digitalizarea, care şi-a demonstrat beneficiile atât în relaţia cu consumatorii, cât şi cu angajaţii.

Companiile au şansa de a accelera transformarea digitală inclusiv prin fondurile PNRR dedicate dezvoltării, cercetării şi inovării. Digitalizarea este o componentă esenţială a reformelor în instituţiile publice şi poate deveni un catalizator credibil al relaţiei dintre stat şi întreprinzători.

În acest sens, reducerea birocraţiei şi a poverii administrative poate oferi o gură de oxigen necesară pentru segmentul de IMM-uri, mai ales în situaţia de faţă”, a mai spus Iohannis.

El a declarat că pentru mediul de afaceri pandemia a fost un „adevărat test de anduranţă, însă se poate dovedi şi o lecţie de adaptare sau de reinventare a antreprenoriatului, de exemplu prin reorientarea către resursele locale”.

„Avem şansa de a inversa trendul actual de adâncire a deficitului comercial, printr-o mai bună valorificare a potenţialului şi a resurselor locale. De exemplu, România se poate transforma din exportator de cereale sau animale în producător de valoare adăugată, prin revitalizarea industriei alimentare. Iar politicile de susţinere în domeniu ar trebui construite în jurul acestui obiectiv”, a arătat Iohannis.

Preşedintele a punctat că este nevoie de concretizarea angajamentelor făcute societăţii şi mediului de afaceri.

„Suntem obligaţi să răspundem cu maturitate şi profesionalism aşteptărilor, preocupărilor şi cerinţelor de dezvoltare ale întreprinzătorilor.

Astăzi, parcă mai mult ca niciodată, avem nevoie de concretizarea angajamentelor făcute societăţii şi mediului de afaceri, tocmai pentru a dobândi stabilitatea, siguranţa şi predictibilitatea pe care cu toţii ni le dorim.

Absenţa sau tergiversarea unor decizii politice atât de necesare riscă să afecteze mediul de afaceri, care s-a dovedit un partener de cursă lungă, credibil şi responsabil în relaţia cu instituţiile statului.

Am încredere că mediul de afaceri, cu susţinerea necesară din partea statului, va dispune de instrumentele şi pârghiile necesare pentru a consolida parcursul actual de redresare economică, într-un ritm care să susţină sustenabil prosperitatea noastră economică”, a conchis Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri