Caută
Close this search box.

Cinci dosare de daună, avizate la Asirom, ca urmare a incendiului de la Constanţa

daună

Asirom Vienna Insurance Group a primit până în prezent cinci notificări de daună, patru dintre acestea fiind în baza asigurărilor facultative pentru locuinţă şi una pentru CASCO, ca urmare a incendiului din 16 decembrie 2021, din parcarea subterană a blocului din Constanţa.

„Asirom este alături de asiguraţii săi şi în momentele cele mai dificile ale acestora şi a făcut tot posibilul pentru soluţionarea cât mai rapidă a dosarele de daună depuse. Un partener Asirom VIG specializat în evaluarea daunelor s-a deplasat la faţa locului şi a efectuat constatarea daunelor şi analiza situaţiei pentru a soluţiona rapid dosarele de daună pentru persoanele păgubite. Toate dosarele de daună deschise la Asirom au fost ofertate în vederea despăgubirii în decursul a 3 zile lucrătoare de la avizarea acestora”, se menţionează în comunicat.

În noaptea de 15 spre 16 decembrie, un bloc din municipiul Constanţa a fost cuprins de flăcări, incendiul extinzându-se după ce focul a afectat mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului.

Asirom VIG are o reţea naţională de 140 de agenţii, 1.500 de agenţi activi şi numeroşi parteneri externi.

Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 200 de ani de experienţă în domeniul financiar şi lider pe piaţa asigurărilor, atât în Austria, cât şi în Europa Centrală şi de Est. VIG gestionează 50 de companii de asigurări din 30 de ţări şi are peste 25.000 de angajaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri