Caută
Close this search box.

Motivare în cazul furtului mâncării copiilor din creşe: Mită, cadouri, credite girate de frică

Fosta şefă a Centrului Creşe Ploieşti, Angelica Fodor, îi stimula pe administratorii creşelor din subordine să strângă bani pentru ea cu ocazia zilelor importante de peste an, „semnalul” că aceasta doreşte bani fiind reprezentat de vizite în cadrul cărora îşi „certa” personalul, reiese din motivarea Curţii de Apel Ploieşti, care a dispus punerea în libertate a inculpatei, invocând încălcarea competenţei DNA.

„Referitor la practica prin care inculpata … îi ‘stimula’ pe administratorii creşelor să adune bani pentru aceasta, cu ocazia zilelor importante de peste an, suspecta (…) declară că inculpata ‘trecea pe la toate creşele şi certa personalul din diverse motive; acesta era semnalul că trebuia să strângem bani'”, se arată în documentul citat de Agerpres.

Unul dintre avocaţii inculpatei consideră că faptul că s-au strâns nişte bani pentru a se face cadouri în cadrul unei instituţii publice „este o chestiune normală” şi trebuie avute în vedere relaţiile de normalitate dintr-o instituţie publică.

Din declaraţiile consemnate în dosar a rezultat faptul că Fodor primea de la angajaţii din subordine din anul 2017, în fiecare an, în lunile martie, aprilie, august şi decembrie, 50 de lei de la fiecare angajat prin intermediul celor 6 administratori de creşe, iar procurorul apreciază că inculpata a primit, în decursul celor 5 ani, suma de 148.000 lei cu titlul de mită de la subordonaţi.

„De asemenea, în context, a rezultat suspiciunea rezonabilă privind solicitarea unor credite la CAR cu actele de identitate ale unor angajaţi ai centrului, fără ca aceştia să ştie şi, ulterior, plătesc creditele în calitate de giranţi de frică… directorul centrului (n.r. Angelica Fodor), aspecte care conturează săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune”, spun anchetatorii care au exemplificat cazul cu interceptarea unei convorbiri telefonice din data de 21 septembrie:

„… : Maaamă! (n.l. neinteligibil) alea pe girat, pe, c-au girat?
DOAMNÄ: Şi se trezesc … Habar n-au că s-au girat, doar că nu mai plăteşte astea şi vine la girant (…) De frica lu’ şefa, toată lumea tace din gură şi plăteşte. Sunt zeci de persoane care fac lucrul ăsta, zeci de persoane”.

Totodată, Fodor primea bani şi de la părinţii care doreau să îşi înscrie copiii la creşă, spun procurorii.

Un număr de 20 de percheziţii au fost efectuate în acest dosar la sediile a şapte instituţii publice şi la domiciliile a 13 persoane angajate în cadrul acestora, bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu. În urma descinderilor, 26 de persoane au fost duse la audieri, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) într-un comunicat.

„Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu anul 2017 şi până în prezent, 6 persoane având calitatea de administrator a unor instituţii publice şi o persoană având calitatea de director şi-ar fi însuşit produse alimentare destinate preparării hranei copiilor dar şi produse pentru igienizarea spaţiilor unde se desfăşurau activităţile antepreşcolare.

De asemenea, în aceeaşi perioadă una din persoanele bănuite ar fi oferit diverse sume de bani în mod repetat cât şi bunuri materiale pentru a nu fi luate măsuri împotriva acestora şi totodată ar fi pretins sume de bani pentru înscrierea copiilor la creşă”, precizează comunicatul citat.

În urma percheziţiilor a fost ridicată o cantitate însemnată de bunuri, care ar fi provenit din activitatea infracţională, dar şi 28.105 euro şi 18.864 de lei, se arată în document.

Până în acest moment s-a estimat un prejudiciu de aproximativ 200.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri