Caută
Close this search box.

Poliție și amenzi la super petrecerea care a rupt inima târgului de ziua lui Cătălin Botezatu

Polițiștii bucureșteni au descins, sâmbătă seară, în localul în care celebrul designer Cătălin Botezatu aniversa, în compania mai multor vedete, împlinirea vârstei de 55 de ani. Administratorul restaurantului din Herăstrău a fost amendat pentru mai multe încălcări ale legii.

Cătălin Botezatu și-a serbat, sâmbătă, ziua de naștere, la restaurantul Kayo din Herăstrău, în compania mai multor vedete, printre care s-a numărat și Oana Roman.

Potrivit unor surse din Poliție, echipele de control au ajuns la intrarea în local în jurul orei 21.15. Conform surselor citate nu a fost vorba despre o sesizare la numărul de urgență 112, ci despre o verificare de rutină.

Administratorul a primit două amenzi

Polițiștii susțin că, deși muzica a fost oprită la ora 21.00, în local de se mai aflau aprovimativ 15 persoane.

Ca urmare, administratorul societății a fost sancționat cu suma de 10.000 de lei, pentru nerespectarea programului de funcționare și încă 10.000 de lei după ce s-a constatat că funcționase în regim de „club”, cu toate că, în mod oficial, are doar program de restaurant.

În același timp, a fost amendat, pentru tulburarea liniștii publice și un angajat al localului, care a fost sanționat cu 3000 de lei, după un presupus conflict cu polițiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri