Caută
Close this search box.

Un vânzător de RCA SUA-Franţa, gata să intre pe piață, după falimentul City

rca

Axeria Iard, o companie de asigurări cu sediul central în Lyon, Franța, este aproape să intre pe piața RCA din România, într-un moment în care falimentul City Insurance, cu 3 milioane de asigurați pe acest segment, a lăsat un gol important.

Francezii, care de fapt au în spate o companie cu acționariat american care a mai activat pe piața din România, au anunțat deja brokerii despre intențiile lor și au cerut acestora să treacă deja la încheierea contractelor de intermediere.

Watford, asigurător înregistrat în Gibraltar și controlat de către grupul american de asigurare reasigurare Arch (cu prime brute subscrise de aproape 3,3 miliarde de dolari în primele șase luni ale acestui an), revine pe piața din România, într-o altă formulă.

Watford a fost nevoit să iasă de pe piața locală, în vara anului trecut, în principal pe fondul ieșirii Marii Britanii din UE, așa cum arăta Economica.net, la vremea respectivă.

Watford activa în baza Freedom of Establishment (FOE), o formă de organizare valabilă doar pentru țările UE, care presupune că orice societate financiară din UE poate desfășura activități în orice țară a UE, doar notificându-se la supraveghetorul din țara de origine.

Cum Gibraltar a ieșit din UE împreună cu Marea Britanie, din care face parte, această formă de organizare nu a mai fost posibilă.

Ar fi trebuit ca Watford să deschidă o nouă societate, înregistrată în România și supravegheată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) de la noi, iar acest efort nu părea justificat într-o perioadă în care City Insurance mătura toată piața RCA, cu prețurile foarte mici și dovedit nesustenabile, chiar prin falimentul său.

Între timp însă situația s-a schimbat radical.

În primul rând, Watford a cumpărat un asigurător din UE, firma franceză Axeria Iard, cu sediul central în Lyon, fapt care îi permite să reintre pe piață, în baza FOE.

În al doilea rând, City Insurance a dat faliment, lăsând un important gol pe piața RCA și provocând și o creștere considerabilă a prețurilor, ceea ce face ca vânzarea de RCA să fie profitabilă.

Economica a mai scris despre intențiile Axeria, însă acum intrarea este foarte aproape.

Au fost notificate deja inclusiv formulele de calcul al prețurilor, atât la Autoritatea din Franța (țara de origine), cât și la ASF.

Urmează ca în cel mai scurt timp francezii să îşi dea acordul final, iar românii să constate acest fapt. Aceasta înseamnă că Axeria va intra în prima parte a anului viitor, cel mai probabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri