Caută
Close this search box.

Acord UE: O nouă formă a certificatului verde pentru călatorii

certificatul verde

Miniștrii afacerilor europene au aprobat marți 25 ianuarie la Bruxelles o nouă formă a certificatului Covid19 care în principiu ar trebui să faciliteze călătoriile intracomunitare. Documentul intră în vigoare la 1 februarie și trebuie să conțină proba a două doze de vaccin; el rămâne valabil timp de 9 luni de la a doua doză.

Miniștrii, care au aprobat astfel o propunere făcută în noiembrie 2021 de Comisia Europeană, spun că în principiu statele membre nu ar trebuie să adauge și alte condiții de călătorie.

Astfel spus, cei care dețin un certificat Covid19 cu dovada a două doze de vaccin administrate în decursul a nu mai mult de 270 de zile nu ar trebui să fie supuși altor restricții.

Dar ca de fiecare dată, UE își lasă o portiță de securitate și specifică faptul că fiecare stat UE poate impune alte restricții în funcție de situația sa epidemiologică la un moment dat.

Mai multe state UE cer și prezentarea unui test PCR negativ, iar această practică va continua, transmite RFI.

UE a adoptat acest cadru pentru a asigura flexibilitate și libertate de mișcare în spațiul intracomunitar prin existența unor reguli comune. Decizia a fost posibilă întrucât, potrivit cifrelor furnizate de Agenția Europeană de Sănătate, peste 70% din populația adultă a UE este acum dublu vaccinată.

Este însă limpede că în funcție de evoluția situației globale a pandemiei , capitalele pot lua alte măsuri. Se adaugă aici și riscul apariției unui posibil nou variant. Astfel, cacofonia pe care Bruxelles încearcă să o evite încă din martie 2020 are toate șansele să continue.

Mai multe țări europene ar dori să impună vaccinarea la nivel național, Austria a și făcut-o. Iar Belgia si Franța vor dezactiva certificatele Covid19 ale celor care sunt vaccinați cu doar două doze. O parte din cetățeni ar putea să nu mai dețină un astfel de document, cu toate că sunt dublu vaccinați, prin urmare ei nu pot călătorii decât eventual cu un test PCR recent care de fapt în unele state nu va fi suficient.

Dar într-adevăr, certificatul Covid19 ia mai departe în seamă deținerea unui test PCR negativ recent sau a unui certificat medical atestând o infecție recentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri