Caută
Close this search box.

Cea mai frumoasă casă împodobită de sărbători, premiată cu 1.000 de lei

Autorităţile locale din oraşul Întorsura Buzăului vor premia şi în acest an casa cea mai frumos împodobită de sărbători, înscrierile în concurs putând fi făcute până pe 7 ianuarie 2022.

Concursul se desfăşoară online, iar cei care doresc să participe trebuie să posteze pe pagina de Facebook a Primăriei sau a primarului Raul Urdă fotografii cu balcoanele, curţile sau casele împodobite de sărbători.

Primarul Raul Urdă a declarat, pentru Agerpres, că premiul de 1.000 de lei este oferit de consilierii USR din Întorsura Buzăului, iar concursul a fost iniţiat anul trecut cu scopul de a determina localnicii să-şi împodobească locuinţele şi să contribuie în acest fel la iluminarea şi înfrumuseţarea oraşului de sărbători.

Până acum s-au înscris peste 10 concurenţi, dar imaginile mai pot fi postate până cel târziu pe 7 ianuarie, de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, iar câştigătorul va fi desemnat pe baza voturilor primite din partea publicului.

Prima ediţie a concursului a fost câştigată de o familie care a donat premiul Clubului Copiilor din localitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri