Caută
Close this search box.

DIICOT a destructurat, în noaptea de Revelion, o reţea internaţională de trafic de droguri

Procurorii DIICOT Iaşi au desfăşurat, în noaptea de Revelion, o acţiune de amploare pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate care ar fi specializată în traficul internaţional cocaină şi canabis, pe ruta Olanda-Germania-România.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, acţiunea a fost organizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.

„În acest context, a fost efectuată o acţiune de prindere în flagrant, fiind depistate două persoane despre care există presupunerea că au venit din Germania, asupra cărora au fost descoperite substanţe susceptibile a fi droguri de risc şi de mare risc, respectiv aproximativ 600 grame de substanţe susceptibile a fi cocaină şi 176 grame de substanţe susceptibile a fi canabis.

Acţiunea a fost urmată de punerea în aplicare a 14 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Iaşi la persoane bănuite că fac parte din grupul infracţional organizat şi că se ocupă cu distribuirea drogurilor în judeţul Iaşi şi în zonele limitrofe”, arată DIICOT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri