Caută
Close this search box.

Nicușor Dan: Cu un tupeu incredibil, fostul primar Firea mă acuză de situația termiei din București

nicuşor dan

Primarul general Nicușor Dan a răspuns atacului lansat de Gabriela Firea în privința sistemului de termoficare, acuzând-o pe aceasta de un tupeu incredibil, după ce în mandatul ei, „în loc să dea bani pentru termie, a dat bani pe târguri, concerte și tot felul de prostii”.

„Cu un tupeu incredibil, fostul primar Firea mă acuză de situația termiei din București. Să ne uităm din nou la graficul cu alocările de bani pentru termie din ultimii ani. În loc să dea bani pentru termie, a dat bani pe târguri, concerte și tot felul de prostii.

Banii care lipsesc din alocare ar fi permis înlocuirea la timp a rețelei. În ceea ce privește fondurile europene pentru termie, nu a fost în stare timp de patru ani să obțină banii europeni, care erau alocați Bucureștiului.

Am preluat mandatul cu conturile blocate, cu furnizori neplătiți de doi ani. Nimeni nu mai voia să lucreze cu Primăria Capitalei”, a scris Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Acesta precizează că, din punct de vedere tehnic, înlocuirea celor 210 km conducte cu bani europeni nu poate fi făcută înainte de înlocuirea altor 63 km de conducte.

„Toți cei 63 de km au fost alocați de administrația Firea companiei municipale Energetica, care în mandatul Firea a reușit să înlocuiască 7 km! A trebuit mai întâi să deblocăm situația financiară (pentru că nu mai venea nimeni să lucreze cu Primăria) și apoi să scoatem la licitație 40 de km din cei 63 (deoarece altfel, compania Energetica ar fi terminat cei 56 km rămași în 6-7 ani), pe care începem lucrările primăvara asta.

Am lăsat 16 km la Energetica, care a făcut 9 km anul trecut. Abia apoi putem lucra la cei 210 km, pentru care atribuirea este în curs. Am semnat pentru asta parteneriatul cu ANAP și cu Banca Mondială”, subliniază Nicușor Dan.

Fostul primar al Capitalei Gabriela Firea (PSD) susține, marți, într-o postare pe Facebook, că Bucureștiul riscă să piardă aproape 300 de milioane de euro din fondurile UE pentru înlocuirea conductelor vechi de termoficare și îl acuză pe Nicușor Dan că „nu a mișcat un deget din ziua în care a ajuns primar”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri