Caută
Close this search box.

Eurovision 2022, Torino. Mika şi Laura Pausini vor fi prezentatori

laura pausini

Cântăreaţa italiană Laura Pausini, interpretul britanico-libanez Mika şi personalitatea TV Alessandro Cattelan vor fi gazdele Eurovision 2022, care va avea loc la Torino între 10 şi 14 mai, au anunţat miercuri organizatorii, potrivit AFP.

Anunţul a fost făcut pe scena festivalului Sanremo, de unde cei trei viitori prezentatori au lansat numărătoarea inversă până la concursul care va avea loc peste 100 de zile.

„Cred în unirea oamenilor, în dărâmarea zidurilor pentru a ne sărbători atât asemănările cât şi diferenţele. O putem face prin intermediul muzicii, cea mai universală formă de exprimare”, a declarat Mika, mărturisind că urmăreşte Eurovision de când era copil.

„O dată pe an, peste 40 de ţări trăiesc aceeaşi emoţie, indiferent de istorie sau de situaţiile politice”, a adăugat el. Eurovision este unul dintre cele mai urmărite spectacole din lume, cu peste 200 de milioane de telespectatori.

„Sunt fericită că Eurovision revine în Italia şi sunt onorată să prezint un astfel de eveniment”, a declarat Laura Pausini, citată de Agerpres.

Italia va găzdui cea de-a 66-a ediţie a concursului, după victoria de anul trecut a trupei italiene de rock Maneskin la Rotterdam. Aceasta va fi cea de-a treia ediţie italiană a Eurovision, după Napoli în 1965 şi Roma în 1991.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri