Caută
Close this search box.

Emilia Şercan, despre operaţiunea de kompromat: „Dacă Ciucă şi Bode nu sunt părtaşi, să arate cine sunt vinovaţii

Emilia Şercan

Jurnalista Emilia Şercan le-a cerut premierului Nicolae Ciucă şi ministrului de Interne Lucian Bode să spună public cine sunt vinovaţii pentru operaţiunea de compromitere, dar şi pentru operaţiunea de muşamalizare, care au vizat-o.

De asemenea, Emilia Şercan îi cere şi preşedintelui Klaus Iohannis să se implice. „N-aş vrea să cred că suntem în Rusia”, a spus Emilia Şercan, la o dezbatere organizată de grupul Humanitas.

„Da, mi-a fost frică în momentul în care o autoritate a statului, în speţă Poliţia Română, orchestrează şi pune la cale o operaţiune de kompromat. Şi îmi este din ce în ce mai clar că din poliţie s-a scurs respectiva probă (pozele cu Emilia Şercan -n.r.).

După ce eu l-am informat pe ministrul de Interne, în două ore a fost pusă la cale operaţiunea pentru muşamalizarea operaţiunii de kompromat, informează News.ro.

Am făcut astăzi un apel public la premierul Nicole Ciucă şi la ministrul de Interne Lucian Bode: dacă nu sunt responsabili şi dacă nu sunt părtaşi, complici, ai acestor două operaţiuni, să le denunţe, să arate cine sunt vinovaţii.

Şi vinovaţii să fie scoşi la lumină. Persoanele care au orchestrat această operaţiuni să fie trase la răspundere. Nu aş vrea să fac eu treaba instituţiilor statului şi să aduc dovezi publice.

Dar adun deja informaţii, adun deja probe şi le voi spune public ca să arată exact cine sunt cei care au orchestrat această operaţiune”, a spus jurnalista Emilia Şercan, la o conferinţă de presă organizată de grupul Humanitas.

„Această operaţiune de kompromat e plecată în mod categoric de la acea dovadă din poliţie.

Ministrul de Interne mi-a declarat mie în dimineaţa zilei de 18 februarie că a fost informat cu o zi înainte despre plângerea mea penală referitoare la furtul pozelor şi la violarea vieţii private. Eu mă întreb, retoric, pentru că domnul Bode nu mi-a răspuns până acum, dacă nu cumva i s-a spus şi că acele poze au fost scurse pe internet.

Dacă nu are legătură directă cu plagiatul premierului, premierul ar fi trebuit să fie prima persoană care să iasă public şi să denunţe apăsat – nu prin vocea purtătorului de cuvânt, prin acea declaraţie de patru rânduri total necredibilă, dată doar ca să închidă gura presei şi a lui Şercan.

Dacă premierul Ciucă ştie că nu are nicio implicare în această poveste, o poate demonstra cerând public autorităţilor statului să facă lumină. Dar nu făcându-se că apără principii. Domnul Lucian Bode este mâna lui dreaptă, este ministrul din instituţia căruia s-a scurs acea probă.

Emilia Şercan a făcut apel şi la preşedintele Klaus Iohannis. „Nu poţi să tolerezi aşa ceva de la Cotroceni şi să crezi că nu te priveşte pe tine. Ba da, în mandatul tău de preşedinte se întâmplă lucrurile acestea. N-aş vrea să cred că suntem în Rusia”, a adăugat jurnalista.

Potrivit Emiliei Şercan, pozele care i-au fost furate din calculator au apărut pe 74 de site-uri, peste 60 dintre acestea aparţinând de trustul Realitatea TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri