Caută
Close this search box.

Polonia refuză să primească şi să plătească noi livrări de vaccinuri anti-Covid

covid

Polonia refuză să primească şi să plătească noi livrări de vaccinuri anti-COVID, a declarat marţi ministrul sănătăţii, precizând că ţara sa dispune de 25 de milioane de doze neutilizate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„La sfârşitul săptămânii trecute, am recurs la clauza de forţă majoră şi am informat atât Comisia Europeană, cât şi principalul fabricant de vaccinuri (Pfizer – n.r.), că refuzăm să primim aceste vaccinuri şi că refuzăm, de asemenea, să efectuăm plăţile”, a declarat ministrul Adam Niedzielski la TVN24.

„Această situaţie va antrena un conflict juridic. În fapt, el există deja”, a adăugat el, precizând că contractul referitor la vaccinuri a fost semnat „între Comisie şi producători” şi că ţara sa nu este direct parte în acest contract. Potrivit ministrului sănătăţii, Polonia dispune încă de 25 de milioane de doze de vaccin. Pe lângă asta, alte 67 până la 70 de milioane au fost comandate, Polonia fiind o țară cu 38 de milioane de locuitori.

În prezent, peste 50% dintre polonezi au fost vaccinaţi cu schema completă, aproape 60% au primit o singură doză, iar rata de vaccinare a scăzut puternic, conform datelor Ministerului Sănătăţii.

„Suntem foarte decepţionaţi de atitudinea Comisiei (Europene) şi a producătorilor”, a mai spus Niedzielski și că Polonia a încercat în zadar să repartizeze livrările pe mai mulţi ani, punând accent pe costurile ridicate ale vaccinurilor.

„Contractul pe care l-am încheiat cu o singură societate se ridică la 6 miliarde de zloţi (1,3 miliarde de euro) până la sfârşitul lui 2023, şi, în acest an, este de peste 2 miliarde”, a declarat el, adăugând că Polonia se află în prezent sub presiune financiară din cauza afluxului de refugiaţi ucraineni.

„Estimăm deci, de asemenea, că, la scara UE, suntem în drept să aşteptăm ca instrumente speciale, care să ne asigure cel puţin mai multă flexibilitate în aceste contracte, să fie concepute pentru noi”, a spus acesta.

La Bruxelles, Comisia Europeană a anunţat că a fost informată despre decizia Varşoviei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri